Materna România va realiza şi implementa o aplicaţie pentru Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova. Proiectul implică dezvoltarea şi implementarea unei aplicaţii software pentru automatizarea sistemului informaţional de asistenţă socială, este finanţat de Banca Mondială şi va fi realizat în parteneriat cu Conseil Sante, din Franţa, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
"Acest proiect reprezintă o etapă importantă în procesul de eficientizare a serviciilor de asistenţă socială oferite de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova. Totodată, este un pas mare pentru implementarea sistemului de e-government în ţara noastră, cu toate beneficiile pe care le aduce", a declarat Valentina Buliga, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova.
"Sunt încântat că Materna a fost aleasă ca furnizor principal în dezvoltarea acestui sistem. În Europa, Materna este lider în furnizarea de soluţii IT pentru sectorul guvernamental. Consider că experienţa noastră pe plan internaţional se va reflecta direct în dezvoltarea primei soluţii performante de e-guvernare, care va contribui semnificativ la modernizarea sectorului asistenţei sociale din Republica Moldova şi va constitui o bază solidă pentru continuarea dezvoltării de servicii informatice integrate îndreptate către cetăţean, conform strategiei de e-guvernare elaborate de Guvernul Republicii Moldova în strânsă colaborare cu Banca Mondială", a declarat Andrei Grosu, Director de Operaţiuni, Republica Moldova, Materna.