Mazda a comercializat în ţara noastră, în perioada ianuarie-februarie, 87 de unităţi, în creştere cu 85% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Principalele modele care au propulsat vânzările sunt SUV-ul CX-5 şi noua Mazda6. Primul model a contabilizat 37 de unităţi, iar al doilea 26 de autoturisme vândute.
"Ne bucurăm că noua Mazda6 şi CX-5 se remarcă nu doar prin premiile obţinute şi prin feedback-ul extrem de pozitiv de la public, din presă şi de la parteneri, ci şi prin vânzări. Anul trecut am comercializat 170 de unităţi CX-5, iar anul acesta ne vom concentra pe Mazda6. Avem un început de an foarte bun şi suntem încrezători în menţinerea trendului pozitiv", a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda în România.