Mazda susţine că datele nu au fost falsificate

R.V.
Comunicate de presă / 9 august 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Constructorul de automobile, Mazda, nu a falsificat sau alterat rapoartele asupra testelor de consum şi de emisii, informează compania într-un comunicat remis astăzi Redacţiei.

"În urma solicitării Ministerului Infrastructurii, Transporturilor şi Turismului (MLIT) din Japonia trimise producătorilor auto japonezi pe 9 iulie 2018, Mazda Motor Corporation a transmis un raport spre MLIT despre rezultatele unei investigaţii a testării pe bază de mostre, pentru consum şi emisii, în timpul inspecţiei finale a autovehiculelor", precizează compania.

Conform comunicatului, "investigaţia a vizat ciclurile de testare JC08 şi WLTC," iar rezultatele raportului au arătat faptul că "nu a existat alterarea improprie sau falsificarea datelor de test în niciunul dintre modurile de testare".

Din 1.472 de vehicule testate conform metodologiei JC08, în 72 de cazuri au fost identificate date de test care conţin erori de monitorizare a vitezei. Compania a identificat două posibile motive pentru aceste erori. În primul rând, sistemul nu a fost programat să invalideze automat rezultatele când apare o eroare de monitorizare a vitezei. În al doilea rând, procedurile de test au lăsat determinarea erorilor de monitorizare a vitezei la latitudinea fiecărui inspector.

Sursa citată notează faptul că: "Toate datele de test au fost reexaminate şi rezultatele arată că nu există niciun efect asupra specificaţiilor de consum sau de emisii. Nu s-au identificat astfel de cazuri în procedura de testare WLTC".

Situaţia fost identificată rapid, astfel încâ compania niponă a decis să ia o serie de măsuri pentru a preveni repetarea situaţiei, respectiv: actualizarea sistemului pentru a invalida automat rezultatele testelor în cadrul unei erori de monitorizare a vitezei şi majorarea numărului de angajaţi care verifică datele inspecţiilor, inclusiv erorile de monitorizare a vitezei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb