Noua Mazda6, cel mai recent model din gama de produse de nouă generaţie Mazda, a fost lansat oficial în Europa şi a ajuns în showroomurile din ţara noastră, arată un comunicat de presă.
Limuzina Mazda are un consum scăzut de combustibil, de 3,9l/100 km în regim combinat, şi prezintă sistemul i-ELOOP care utilizează în premieră în industria auto un capacitor pentru captarea energiei generate de frânare.