MDRAP a depăşit pragul de 40% la absorbţia de fonduri europene prin POR

F.A.
Fonduri Europene / 28 septembrie 2013

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a depăşit pragul de 40% la gradul de absorbţie a fondurilor europene alocate României în perioada 2007-2013 prin Programul Operaţional Regional (POR), conform unui comunicat de presă.

În urma ultimei plăţi, din luna septembrie, realizată de Comisia Europeană către ţara noastră, fondurile europene absorbite prin POR se ridică la 1,49 miliarde de euro. Suma reprezintă 40,05% din totalul de circa 3,72 miliarde euro, alocate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru acest program, în perioada 2007-2013.

Gradul de absorbţie a fondurilor europene prin POR înregistrează, astfel, o creştere cu peste 15 puncte procentuale faţă de 1 ianuarie.

Creşterea a fost generată de implementarea, în acest an, a măsurilor privind accelerarea procesării cererilor de rambursare, aplicarea sistemului de cereri de plată pentru beneficiari şi asigurarea disponibilităţilor de plată prin împrumuturi de la Trezorerie. POR se menţine, astfel, pe primul loc la capitolul absorbţie de fonduri europene în rândul programelor operaţionale derulate în România.

"Evoluţia semnificativă a absorbţiei prin POR ne confirmă că măsurile adoptate în acest an sunt eficiente. Am reuşit să simplificăm procedurile şi să reducem timpii de procesare a dosarelor şi de plată. Avem toată încrederea că, păstrând acelaşi ritm susţinut, vom atinge ţinta de 50%, pe care ne-am propus-o pentru finalul anului 2013", a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, la seminarul "Impactul procesului de regionalizare-descentralizare asupra absorbţiei fondurilor europene" organizat de MDRAP vineri, la Palatul Parlamentului.

În ceea ce priveşte Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA), gestionat în prezent tot de MDRAP, acesta se situează pe al doilea loc în cadrul programelor operaţionale derulate în România. Gradul de absorbţie pentru PO DCA se ridică la 30,62%, faţă 12,1%, cât înregistra în luna mai 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb