MDRT încurajează turiştii să consulte listele cu agenţiile şi unităţile ce funcţionează legal

F. A.
Comunicate de presă / 9 august 2012

Ca urmare a faptului că şi în anul 2012 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a primit numeroase reclamaţii privind servicii de transport sau cazare neonorate, chiar dacă au fost făcute rezervări sau au fost achitate avansuri la agenţiile de turism, pentru soluţionarea sesizărilor primite, inspectorii ministerului au verificat situaţiile semnalate şi au fost identificate 177 de agenţii de turism cu nereguli, care au fost sancţionate, după caz, cu suspendarea sau retragerea licenţei de funcţionare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Pentru siguranţa turiştilor şi o promptă informare publică cu privire la rezultatele acestor verificări, MDRT actualizează permanent şi postează pe site-ul propriu lista agenţiilor de turism licenţiate şi a agenţiilor cu licenţa retrasă de pe teritoriul României .

Alte categorii de sesizări înregistrate la minister se referă la calitatea serviciilor turistice prestate în unităţile de cazare, la refuzul operatorilor de a emite chitanţe sau facturi ori la nerespectarea autorizaţiilor de funcţionare.

Cristian Bărhălescu, secretar de stat în cadrul MDRT, a afirmat: "Consider că este util pentru turişti să ştie că pot verifica dacă o agenţie de turism deţine licenţă sau nu, dacă un hotel sau o pensiune este clasificată sau nu. Câteva minute petrecute pentru o minimă documentare pot duce la evitarea unor eventuale neplăceri legate de calitatea serviciilor primite. Odată cu susţinerea amplificării procesului de control al unităţilor şi agenţiilor care activează în turism, îi îndemn pe clienţii acestora să utilizeze toate instrumentele pe care le-am pus la dispoziţie pentru protejarea drepturilor lor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb