MDRT va folosi bani europeni pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 23 noiembrie 2011

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va folosi fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit, după ce a primit acordul Comisiei Europene pentru acest tip de investiţii, a anunţat marţi instituţia. Astfel, în prima parte a anului viitor MDRT va prezenta o schemă de finanţare a lucrărilor de creştere a eficienţei energetice prin fonduri europene nerambursabile.

"Suntem în discuţii avansate cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a permite utilizarea fondurilor din POR şi pentru lucrări de creştere a eficienţei energetice. Comisia Europeană susţine iniţiativa noastră iar, în prezent, lucrăm la punerea în practică a acestei iniţiative. Dorim să facem lucrări complexe de creştere a eficienţei energetice a locuinţelor şi nu să ne rezumăm la o simplă anvelopare", a declarat într-un comunicat Răzvan Murgeanu, secretar de stat în MDRT.

Beneficiarii vor fi autorităţile publice locale în parteneriat cu asociaţiile de proprietari.

"Vrem ca fondurile să fie disponibile pentru întreg mediul urban. De asemenea, vrem să co-interesăm beneficiarii în acest demers, de aceea şi ei vor trebui să vină cu o parte de co-finanţare, pe care în prezent o discutăm. Prioritate la lucrări vor avea blocurile de locuinţe construite în perioada 1950-1990 şi care, în prezent, au pierderi energetice şi costuri mari de întreţinere", a mai spus Murgeanu.

Pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare termică prin fonduri europene MDRT discută în prezent modificările care trebuie operate în interiorul programului, precum şi unele chestiuni tehnice.

Schema de finanţare va fi inclusă în Programul Operaţional Regional 2007-2013, prin Axa Prioritară 1-Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb