Secretarul de stat în Ministerul Economiei (ME), Manuel Donescu a subliniat, astăzi, într-o conferinţă de presă, evoluţia bună a exportului românesc în primul semestru, ritmul de creştere comparativ cu perioada similară a anului anterior fiind de 5,9%, din care 4,9% la livrările către ţările Uniunii Europene şi 8,5% în state extracomunitare, potrivit unui comunicat al ME.
Reducerea importurilor cu 2,7% în primele 6 luni ale acestui an, coroborată cu creşterea exporturilor, a determinat o reducere a deficitului comercial cu 45%, respectiv cu două miliarde euro.
Manuel Donescu a apreciat că menţinerea tendinţei de creştere a exportului, din ultima perioadă, demonstrează că acesta reprezintă un motor important al creşterii economice, ceea ce arată o consolidare a încrederii pieţelor externe în produsele româneşti şi în mediul de afaceri din România.
"Principalele cauze care au condus la evoluţia pozitivă a exportului sunt: creşterea producţiei industriale în primul semestru cu 6% faţă de perioada similară din 2012, majorarea ponderii produselor agroalimentare în exportul românesc, cu 1,2 puncte procentuale (de la 6,7% în semestrul I-2012, la 7,9 % în prima jumătate a acestui an), îmbunătăţirea situaţiei economice în principalele ţări beneficiare ale produselor româneşti din Uniunea Europeană, dar şi politica Guvernului României de promovare pe pieţele internaţionale", potrivit secretarului de stat.
"România poate urca în ierarhia exportatorilor mondiali numai prin export sustenabil, bazat pe avantaje competitive de durată", se mai arată în comunicat.