Mechel Câmpia Turzii vrea să producă la capacitate maximă în zece zile

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 21 mai 2013

Mechel Câmpia Turzii vrea să producă la capacitate maximă în zece zile

Activitatea Mechel Câmpia Turzii a fost reluată începând de ieri, după cum au anunţat reprezentanţii Invest Nikarom - noul proprietar al combinatelor Mechel.

Comunicatul de presă precizează că secţiile Trefilare la cald şi Zincare ale Trăgătoriei de Oţel şi-au reluat activitatea de producţie în conformitate cu planul stabilit, fiind "create toate premisele ca în circa zece zile să poată fi atinsă capacitatea maximă de producţie".

Reprezentanţii companiei susţin: "Există în stocuri materia primă necesară, iar toată producţia care se va obţine în perioada următoare este deja contractată. Materia primă (sârmă laminată) folosită în procesul de producţie este livrată de Ductil Steel Buzău, fiind produsă, la rândul ei, din ţagla furnizată de COS Târgovişte".

Tot de ieri a fost repornit Cuptorul de la COS Târgovişte, a cărui activitate fusese întreruptă temporar în timpul Sărbătorilor Pascale. "Stocurile de materiale şi de fier vechi sunt suficiente pentru derularea în condiţii optime a activităţii în perioada care urmează", mai arată comunicatul.

Mechel Câmpia Turzii este cea de-a treia întreprindere din fostul Grup Mechel România care şi-a repornit activitatea, alături de Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte (fostul Mechel Târgovişte) şi Ductil Steel Buzău.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii a raportat, pentru primele trei luni ale anului, pierderi de 18,8 milioane lei, mai mici cu 17,5% faţă de perioada similară a anului trecut, cifra de adaceri prăbuşindu-se, însă, la 5,2 milioane lei, de la 81,6 milioane lei.

Compania, intrată în insolvenţă în luna aprilie, a înregistrat, în intervalul analizat, datorii către firme afiliate în valoare de 454,1 milioane lei (103,6 milioane euro).

În perioada iunie 2012-aprilie 2013, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că, în combinat, au mai rămas aproximativ 300 de angajaţi.

Fabrica din Câmpia Turzii, alături de companiile Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, a făcut parte, până în luna februarie, din grupul siderurgic rus Mechel.

Acesta a vândut toate companiile pe care le deţinea în România către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată în proporţii egale de părinţii Olgăi Chumakova, care a reprezentat Grupul Mechel în ţara noastră, respectiv Svetlana Chumakova şi Victor Chumakov, ambii de cetăţenie rusă.

Invest Nikarom are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata de maşini şi echipamente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb