Conducerea Diviziei Metalurgice Est-Europene a companiei Mechel a anunţat, după o întâlnire avută cu sindicatele de la întreprinderile grupului din România, că în perioada următoare va aplica o serie de măsuri de îmbunătăţire a rezultatelor operaţionale, se arată într-un comunicat al companiei.
La reuniunea desfăşurată la Târgovişte au participat liderii tuturor sindicatelor de la întreprinderile Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu şi Laminorul Brăila.
"În cadrul reuniunii au fost discutate problemele curente, rezultatele pentru anul 2011, precum şi planurile companiei pentru viitorul apropiat. La rândul lor, sindicatele au adus în atenţie o serie de aspecte referitoare la problemele sociale, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la posibilele modificări în politica socială a întreprinderilor, în contextul situaţiei dificile în care se află industria metalurgică în această perioadă", se arată în comunicatul citat de Agerpres.
Potrivit lui Yuri Guşcin, Directorul General al Diviziei Metalurgice Est-Europene a Mechel, creşterea tarifelor la energie, creşterea preţurilor materiilor prime, precum şi stag-narea pieţei construcţiilor din întreg spaţiul UE sunt aspecte ce afectează în mod direct realitatea de pe piaţa românească, care nu este ferită de problemele existente în Europa.
"Cel mai important rezultat al întâlnirii este că am înţeles cu toţii că în situaţia existentă trebuie să lucrăm împreună", a precizat Yuri Guşcin.