Medicamentele viitorului sunt "ascunse" în mări şi oceane

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 4 septembrie 2018

Medicamentele viitorului sunt "ascunse" în mări şi oceane

Mările şi oceanele lumii sunt o resursă, încă, foarte puţin exploatată. Dacă despre potenţialul alimentar s-a tot vorbit, acum oamenii de ştiinţă au descoperit că există şi o altă "direcţie" spre care se poate merge, cu mari foloa-se pentru omenire, dar şi mari câştiguri pentru anumite industrii.

Formele de viaţă care trăiesc la adâncimi mari în apele maritime internaţionale oferă o bogăţie genetică fără egal, ce ar putea să dea naştere medicamentelor viitorului - tratamente anticancer, analgezice şi antioxidanţi. Însă exploatarea lor se realizează în prezent fără control, regula de bază fiind "primul venit, primul servit", informează AFP, citat de Agerpres. Resursele genetice marine şi chestiunea partajării lor se vor afla în centrul negocierilor care debutează astăzi la ONU şi care vizează apele internaţionale (dincolo de 200 de mile marine depărtare de coastă), ce acoperă aproximativ 46% din suprafaţa planetei şi care nu sunt controlate de niciun stat.

Interesul faţă de aceste resurse, mult timp neglijate din cauza absenţei cunoştinţelor despre ele şi a tehnologiei necesare pentru exploatarea lor, s-a amplificat începând din anii 1980. Pe parcursul ultimilor 15 ani, numărul de brevete internaţionale asociate speciilor marine a cunoscut o creştere fulminantă, potrivit unui studiu publicat în iunie în revista Science Advances. Această tendinţă are mari şanse să continue, întrucât piaţa mondială a biotehnologiilor marine ar putea să ajungă la 6,4 miliarde de dolari până în anul 2025. În prezent, companiile private se află la originea a 84% din totalul brevetelor depuse pentru resurse marine genetice, depăşind cu mult procentul deţinut de universităţi (12%). Gigantul chimic german BASF şi-a tăiat partea leului, deţinând 47% din brevetele înregistrate.

Trei ţări domină acest sector de activitate: Germania, Statele Unite şi Japonia. Reprezentanţii ţărilor sărace au anunţat că vor fi foarte atenţi la modul de reglementare a chestiunii resurselor marine genetice în cadrul negocierilor de la ONU, prevăzute să dureze până în 2020.

Oceanele sunt considerate leagănul vieţii de pe Terra, întrucât organismele vii s-au dezvoltat şi adaptat în apă cu mult timp înainte să apară pe uscat. Abisurile oceanice, mult timp considerate "spaţii moarte", abundă în forme de viaţă. Condiţiile de viaţă de pe fundurile marine - absenţa luminii, presiune ridicată, aciditate importantă, căldură extremă în proximitatea izvoarelor hidrotermale - au determinat animalele şi microorganismele (bacterii, virusuri) care le populează să dezvolte caracteristici speciale, care îi interesează în mod deosebit pe reprezentanţii indust-r-iei medicale şi cosmetice.

Deja, bureţii marini au permis dezvoltarea unor tratamente anticancer. Un gasteropod, conus magus, i-a ajutat pe cercetători să obţină un analgezic de 1.000 de ori mai puternic decât morfina. Alte organisme marine, precum alge, crustacee şi meduze, posedă şi ele anumite proprietăţi care sunt utilizate pentru obţinerea unor produse medicale. Nici industria cosmetică nu s-a lăsat mai prejos, fabricând o multitudine de creme şi seruri ce conţin substanţe active prelevate din organisme marine. Însă resursele genetice marine nu sunt la îndemâna tuturor. Organizarea unei expediţii de o săptămână pentru recoltarea de corali din ape adânci costă 455.000 de dolari, potrivit studiului publicat în Science Advances.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb