Medicii de familie vor face un miting de protest faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare

A.C.
Miscellanea / 15 noiembrie 2017

Medicii de familie vor face un miting de protest faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare

Medici de familie, dar şi pacienţi sunt aşteptaţi, astăzi, la un miting de protest în Piaţa Victoriei, faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi de "imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie", avertizând că "sistemul va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite". Acţiunea de protest este organizată de "Coaliţia Solidari pentru Sănătate", constituită la sfârşitul lunii octombrie şi din care fac parte nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor, între care Societatea Naţională de Medicina Familiei, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Salvaţi Copiii, potrivit unei surse din presă.

Mitingul este programat începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei, informează News.ro.

"Veniţi la miting miercuri, 15 noiembrie, ora 11.00, în Piaţa Victoriei. Medici şi pacienţi, vom fi împreună pentru un act medical de calitate", este anunţul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Conform sursei, acţiunea de protest este organizată de "Coaliţia Solidari pentru Sănătate", constituită la sfârşitul lunii octombrie şi din care fac parte nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor: Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Salvaţi Copiii - România, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative din România (APAN), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) şi Asociaţia "Mame pentru mame".

Coaliţia "Solidari pentru Sănătate" a anunţat în 2 noiembrie că va declanţa proteste faţă de criza în care se află sistemul naţional de asistentă medicală primară, organizând în mai multe judeţe acţiuni de pichetare a sediile prefecturilor şi caselor de asigurări de sănătate, precum şi un miting în Capitală, în 15 noiembrie: "Coaliţia Solidari pentru Sănătate a decis să avertizeze prin acţiuni de protest actuală clasă politică, precum şi instituţiile responsabile, privind sustenabilitatea sistemului naţional de asistentă medicală primară cu privire la situaţia de criză mjora prelungită în care se află acest segment de îngrijire a pacienţilor".

Coaliţia "Solidari pentru Sănătate" a depus un memoriu la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la filialele de judeţ ale acesteia, dar şi la prefecturi, prin care cere: crearea unui echilibru în finanţarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10% din FNUASS total pentru asistenţa medicală primară, faţă de 5,8% în prezent, conform recomandărilor tuturor instituţiilor internaţionale, crearea mediului propice unei relaţii funcţionale medic - familie - comunitate pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor României, prin debirocratizarea sistemului şi neîngrădirea ariei de competenţe ale medicului de familie în relaţia cu pacientul său şi în acord cu pregătirea şi realitatea medicală a secolului XXI, recunoaşterea importanţei muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor şi pacienţilor, se mai arată în sursă.

Medicii de familie au transmis: "Prin obligaţii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic în administrator al sistemului în folosul CNAS, iar pacientul devine o minge trimisă să plimbe hârtii de la un medic la altul, ceea ce afectează grav relaţia medic de familie-pacient. Protocoalele medicale sunt de fapt protocoale administrative, listele de medicamente sunt îngrădiri ale accesului populaţiei la medicamente, SIUI este un sistem informatic care trebuie completat cu adeverinţe şi hârtii".

Conform unei analize realizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, până în anul 2030, doi din trei români riscă să rămână fără medic de familie, în condiţiile în care populaţia României îmbătrâneşte şi odată cu această tendinţă creşte incidenţa bolilor care creează poveri economice şi sociale extrem de importante: bolile cardiovasculare, boli oncologice, boli respiratorii sau boli inflamatorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb