Medicul care i-a pus lui Ioan Gyuri Pascu diagnosticul de "atac de panică" a dat aseară explicaţii în faţa superiorilor. Şase anchete au fost deschise după moartea artistului, iar Ministerul Sănătăţii vorbeşte despre o "posibilă abordare superficială", potrivit Digi24.com.
Comisia de disciplină întrunită la nivelul Serviciului de ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care a demarat o anchetă internă, ar urma să prezinte astăzi primele concluzii.
Membrii acestei comisii au stat de vorbă aseară cu medicul, au analizat fişa de observaţie şi modul în care s-a procedat la această intervenţie. Primele concluzii au fost stabilite aseară de către Corpul de control al Ministerului Sănătăţii. Inspectorii ministeriali au ajuns la concluzia că este posibil să fie vorba despre o abordare terapeutică superficială în cazul primei intervenţii, cea de la ora 3:00, atunci când diagnosticul pus a fost de "atac de panică". Medicul de pe ambulanţă a administrat un tratament şi a părăsit domiciliul. Starea lui Ioan Gyuri Pascu s-a agravat şi două ore mai târziu, a decedat.
O altă anchetă este în desfăşurare la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează intervenţia echipajelor de ambulanţă, dar şi SMURD.
De asemenea, şi Poliţia română a deschis o anchetă pentru a vedea dacă este vorba despre o moarte suspectă.