Medicul Ionuţ Gobej şi-a dat demisia de la Spitalul Colentina

A.C.
Miscellanea / 4 septembrie 2017

Demisia domnului Ionuţ Gobej (Sursa foto: Facebook)

Demisia domnului Ionuţ Gobej (Sursa foto: Facebook)

Medicul Ionuţ Gobej, fondator al Secţiei de Neurochirurgie de la Spitalul Colentina, şi-a dat demisia luni din funcţia deţinută în cadrul spitalului.

Medicul spune, într-o postare pe pagina de Facebook, că a luat această decizie deoarece a fost nevoit să refuze 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe din cauza lipsei şi a pierderii de personal, a programului operator restricţionat şi a lipsei de consumabile şi medicamente. Alături de acesta şi-a dat demisia şi medicul Dorin Bica. Problemele au apărut, în februarie 2017, după ce primarul Gabriela Firea a schimbat managerul spitalului, pe motiv că i-a ţinut pe pacienţi în frig în saloane.

La începutul lunii ianuarie 2017, primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe managerul Spitalului Colentina, Bogdan Andreescu, pe motiv că i-a ţinut pe pacienţi în frig în saloane.

Directorul medical al Spitalului Clinic Colentina, Dana Gabriela Ionescu, a declarat la vremea respectivă că saloanele nu au fost încălzite din cauza unei avarii RADET, regie în subordinea municipalităţii.

Primarul Gabriela Firea a numit-o manager interimar al Spitalului Clinic Colentina pe dr. Silvi Ifrim.

Redăm integral demisia doctorului Gobej

"Demisie

Subsemnatul Ionuţ Gobej, medic specialist neurochirurg, angajat al Spitalului Clinic Colentina, fondator al Secţiei de Neurochirurgie, demisionez din funcţia deţinută în cadrul spitalului.

Am venit în anul 2014 la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, captivaţi deo propunere la care nu am visat vreodată, să înfiinţăm o secţie de neurochirurgie la cel mai înalt nivel, capabilă să realizeze intervenţii pe creier în manieră minim invazivă. Ar fi fost singurul serviciu de acest fel dintr-un spital public şi printre puţinele din lume. Am acceptat provocarea având la baza o temeinică pregătire la cele mai prestigioase centre din Franţa. De la primele discuţii şi până la primul pacient operat, au trecut opt luni. În cadrul proiectului, spitalul a dezvoltat şi o secţie de terapie intensivă nivel unu, foarte performanţă şi a modernizat neurologia, secţii fără de care nu ar fi fost posibilă neurochirurgia de înalta performanţă. Lucrurile au evoluat peste aşteptări şi în 2016 am realizat peste 300 de operaţii prin metode minim invazive. În 2017 urmă să se dea în folosinţă a două sala de operaţii pentru neurochirurgie odată cu venirea a doi noi colegi, pregătiţi şi ei în clinici din străinătate.

În ianuarie 2017, managementul şi viziunea privind dezvoltarea spitalului s-au schimbat neaşteptat. Termenii proiectului "Neurochirurgie Colentina" s-au modificat dramatic. Inexplicabil ne-am trezit pe o turnantă care a durat tot opt luni dar în sens invers, spre distrugerea acestei secţii dar şi a terapiei intensive. Am făcut tot posibilul pentru a păstra ceea ce s-a realizat, am scris munţi de referate şi memorii, ne-am exprimat public inclusiv în conferinţă de presă, ne-am adresat instituţional la toate nivelurile ierarhice dar fără vreun rezultat. Astăzi, activitatea în secţia de neurochirurgie a Spitalului Colentina este un act de uzură extraordinară şi am ajuns în situaţia de a refuză peste 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe în condiţiile în care în anul 2017 era prevăzut să operăm peste 600. Aceşti pacienţi au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de consumabile şi medicamente, standardul de calitate oferit pacienţilor ce au fost operaţi a avut de suferit. La aceste probleme se adugă hărţuirea permanentă a personalului medical din secţiile de neurochirurgie şi AŢI. Astăzi fiecare neurochirurg poate opera o dată sau de două ori pe săptămâna, până la orele 15, operaţii a căror complexitate este mică sau cel mult medie. Rezistenţă mea în spital începe să fie echivalentă cu oferirea unui act medical sub standard şi nu îmi pot asumă această responsabilitate.

În aceste condiţii, prezenţa mea în Spitalul Clinic Colentina nu se mai justifică, termenii în baza cărora am venit în acest spital fiind modificaţi radical.

Ionuţ Gobej a cerut demiterea managerului spitalului Colentina, Silvi Ifrim, încă de la începutul anului, acuzând că, începând din ianuarie 2017, personalul AŢI a fost redus numeric de către noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite, ceea ce a dus la imposibilitatea realizării de intervenţii neurochirurgicale după ora 15.00. Managerul Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, a negat acuzaţiile la vremea respectivă".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Rușine Jegului politic care reușește să distrugă tot ce este bun in tara asta.echipa de oameni minunați.mare păcat

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb