Mega, giga, tera, peta...

Poate am exagerat puţin ordinul de mărime, dar tendinţa spre gigantism a instituţiilor noastre publice pare de neoprit. Un caşcaval uriaş din care hrăneşte o pletoră de prea puţin făcători de bine ai Patriei, cu salarii (nu vorbesc depre venituri!!!) de cel puţin 10-15 ori mai mari decît amă­rî­tul de salariu mediu pe economie. Mega-majoritatea de la alegeri s-a transformat, printr-o lege pe care nimeni nu s-a obosit să o citească pînă la capăt, în giga-Parlament, iar acesta va avea ca partener de guvernare un tera-Guvern. Primul-Ministru desemnat s-a grăbit să declare (de explicat nu are timp, e ocupat cu facerea cabinetului!) că există raţiuni solide pentru multiplicarea ministerelor şi a func­ţiilor de vice-prim-miniştri-băgă­tori-de-seamă, de vreme ce portofolii tot nu vor avea! Desigur, nimeni nu l-a luat în serios cînd a adăugat că ele, "raţiunile", nu au nimic de a face cu numărul cosmic de veleitari ai partidelor care au cîştigat alegerile şi nici cu mizele luptelor intestine din cadrul USL. Ar avea de a face, în schimb, cu observaţiile pe care domnul Prim-Ministru desemnat a avut vreme să le facă asupra alcătuirii guvernului socialist al Franţei. Nici o analiză serioasă nu lăsa vreo îndoială asupra faptului că unul dintre ultimele locuri în care cineva ar vrea să-şi caute modele este sistemul de guvernare din Franţa, pletoric şi clientelar prin excelenţă! Dar, dacă tot am fost trimişi după exemple, poate ar fi de interes pentru domnul Prim-Ministru, desemnat, să afle că peisajul ministerial este, chiar şi în Franţa, mai compact decît cel pe care-l planifică domnia sa pentru România. Este adevărat, există un Minister al bugetului, separat de cel de Finanţe, dar el este cuplat cu ceea ce ar fi la noi jumătate din Ministerul de Interne, adică Administraţie publică, ba chiar se ocupă şi de problemele de reformă a statului! Cît despre Ministerul Economiei... minune mare!... El este cuplat cu cel al Finanţelor şi Industriei. Tot cuplate sunt "sănătatea şi munca", "cultura şi comunicaţiile" etc. Organigrama franceză a guvernului face în schimb risipă acolo unde inventează minis­tere rococo, cum este cel al "mării", ori unde dublează şi recuplează sănătatea cu sportul, industria cu comerţul etc. Pe scurt, forma raţională şi economică de alcătuire a unui guvern eficient, suntem în criză, totuşi!, nu trebuie căutată în Franţa, ci altundeva, mai degrabă prin lumea anglo-saxonă, ori prin ţările nordului european, dacă nu vrem neapărat să ajungem pînă în Japonia, o ţară relativ mai complicată decît România, unde cabinetul are vreo doisprezece miniştri plini, cu tot cu viceprim-ministrul, care are patru domenii de responsabilitate!

Reforma sistemului instituţiilor de guvernare nu a fost, însă, niciodată pe agenda politicienilor noştri, chiar dacă din proclamaţiile electorale ale candidaţilor prezidenţiali, ori din aşa-zisele programe politice ale partidelor nu a lipsit aproape niciodată! Şi nu e de mirare! De cînd s-a format el, statul acesta modern al României, a fost împins spre gigantism de o clasă tot mai largă de profitori şi paraziţi care fără lefurile cele grase de la stat şi mai ales fără "oportunităţile" de afaceri cu statul, ar fi rămas de-a pururi nişte neica nimeni. Între timp, unii au creat "dinastii" şi "famiglii" cu stufoase pedegree-uri. După nici două decenii de pseudo-democraţie, modelul este deja în floare şi se pregăteşte să dea rod, iar pentru a-l înţelege nu are cineva alt­ceva de făcut decît să numere beizadelele, nevestele, cumetri şi amantele frumuşel aşezate pe fotolii parlamentare, ori prin funcţii guvernamentale. Cine vrea să înţeleagă începuturile acestei aberaţii, care seamănă ca două picături de apă cu prezentul, atunci nu are decît să-l citească pe Eminescu şi articolele sale despre "clasa superpusă". O clasă care a re­în­viat şi a crescut de atunci şi pînă astăzi, pe măsură ce statul s-a mărit pe seama cronicei subdezvoltări sociale. O hipertrofie instituţională care pentru ei este tot una cu propăşirea personală! Iar pentru noi, tot una cu sărăcia, la fel de personală!

Dacă această societate, de cînd se străduie ea să se agaţe de modernitate, a avut vreodată măcar umbra unei fibre de raţionalitate şi reacţie la măsurile aberante cu care politica o copleşeşte, atunci acum ar fi timpul şi momentul oportun să fie creată o mişcare civică serioasă, capabilă să mobilizeze cetăţenii împotriva hipertrofiei scandaloase a instituţiilor de guvernare. Obiectivul fundamental ar trebui să fie limitarea, prin Constituţie, a numărului de ministere şi stabilirea unor plafoane pentru reprezentare electorală care să reducă numărul de parlamentari, res­pectiv plafonarea prin legi organice a nunărului de angajaţi din instituţiile guvernării şi din aparatul birocratic care le deserveşte, plafonarea pe baze procentuale, din PIB sau Buget, a cheltuielilor destinate susţinerii acestei supra-structuri, actualmente parazitară, ineficientă şi non-funcţională. Este un obiectiv vital în condiţiile de astăzi ale Româ­niei şi mai ales ale crizei prin care se va mai tîrî, decenii de acum înainte. Este un obiectiv echivalent cu supravieţuirea. Reducerea şi eliminarea tuturor surselor, legale şi administrative care hrănesc această cultură a ineficienţei, risipei şi bunului plac în care se scaldă instituţiile de guvernare din România şi aparatul care le deserveşte nu este un moft, ci singura cale pentru a opri spirala care ne duce către "modelul grecesc". O cultură politică şi adminis­trativă ruinătoare, căreia nimeni nu i-a opus nimic, niciodată, în afară de lozinci şi sforăitoare declaraţii, fără nici o acoperire în realitate. Cînd este vorba despre instituţiile guvernării, societatea românească are nevoie de o contra-cultură de tip MMNP, adică mili, micro, nano, pico!

Poate exagerez puţin ordinul de mărime, dar... nu cu prea mult!