Guvernul a adoptat, astăzi, un memorand potrivit căruia decidenţii de la nivelul administraţiei centrale vor publica informaţiile-cheie despre cine sunt grupurile interesate să convingă decidenţii să adopte o politică publică sau să modifice una existentă, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.
''Mecanismul implică o evidenţă a interacţiunilor de tip întâlnire faţă în faţă între decidenţi şi grupuri specializate prin publicarea de către miniştri/secretari de stat şi conducători asimilaţi acestora a agendei acestora, respectiv a informaţiilor cheie despre cine sunt grupurile interesate să convingă decidenţii să adopte o politică publică şi/sau să modifice una existentă. Prin decidenţi înţelegem: prim - ministru, şeful Cancelariei prim-ministrului şi secretarul general al Guvernului, miniştri, secretari de stat, conducători cu rang de demnitar ai altor instituţii sau organe centrale ale administraţiei publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor. Prin grupuri specializate, ne referim la: societăţi cu personalitate juridică, asociaţii, fundaţii şi federaţii, organizaţii religioase ale cultelor sau asociată unui cult, organizaţii sindicale, organizaţii patronale, Camere de Comerţ, structuri asociative ale administraţiei publice locale, alte tipuri de organizaţii legal constituite. Sunt asimilate grupurilor specializate şi următoarele categorii: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi de familie, cabinete individuale, cabinete asociate, societatea profesională, cu sau fără personalitate juridică'', se arată în comunicat.
Într-o primă etapă Guvernul apelează la ''voinţa şi asumarea părţilor de a introduce date'', urmând ca acest mecanism de monitorizare să includă alte categorii, alte instituţii publice sau chiar să aibă o altă forţă juridică.
Prevederile Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI) vor intra în vigoare în 2 săptămâni de aprobarea Memorandumului.
Prin politici publice se înţelege orice iniţiativă guvernamentală cu impact public: nu numai proiecte de Hotărâri de Guvern/Ordonaţe simple/de urgenţă/proiecte de lege, ci şi programe de finanţare, strategii şi alte tipuri de acţiuni.
''Guvernul, la propunerea MCPDC, face un prim pas, într-un demers mai amplu, în direcţia stabilirii unor reguli asumate în interacţiunea dintre decidenţii din Guvern şi grupurile specializate din societate (din mediul de afaceri şi ONG) cu scopul explicit de a creşte, de o manieră transparentă şi asumată, calitatea politicilor publice iniţiate de Guvern sau preluate de mediul guvernamental. Ne aliniem practicilor europene şi celor din SUA care şi-au dovedit impactul pozitiv asupra calităţii deciziilor privind politicile publice, restul prevederilor legale prin care cetăţenii în sens larg cunosc şi comentează proiectele de acte normative (Legea nr. 52/2003) rămânând obligatorii'', a declarat ministrul Violeta Alexandru.
Potrivit acesteia, acest demers nu anulează legea 52/2003 privind transparenţa decizională, iniţiatorii de acte normative având obligaţia să respecte toate procedurile de consultare publică cu toţi cetăţenii interesaţi, precizează sursa citată.