Memorandum de Înţelegere între România şi Italia

E.M.
Internaţional / 1 octombrie 2018

Ştefan-Radu Oprea (Sursa foto: Twitter)

Ştefan-Radu Oprea (Sursa foto: Twitter)

Ţara noastră şi Italia vor negocia semnarea unui Memorandum de Înţelegere pentru intensificarea cooperării pe terţe pieţe, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Ministrul de resort, Ştefan-Radu Oprea, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Italiei la Bucureşti, Marco Giungi, iar discuţiile s-au referit şi la alte teme de cooperare precum parteneriatele public-private, schimbul de experienţă în automatizare, digitalizare şi, în general, în tot ceea ce priveşte industria 4.0. În perioada următoare, grupuri comune de lucru vor analiza cele mai bune modalităţi de valorificare a oportunităţilor de colaborare.

Din delegaţia italiană au mai făcut parte preşedintele Confindustria România, preşedintele Camerei de Comerţ Italia - România, directorul Institutului Italian de Comerţ Exterior de la Bucureşti şi alţi reprezentanţi ai mediului asociativ italian.

În România sunt înregistrate peste 45.000 de firme cu capital italian, iar în Italia sunt înregistrate 24.000 de societăţi şi peste 49.000 întreprinderi individuale înfiinţate de cetăţeni români.

"Ministrul român a evidenţiat atuurile economice ale României şi a exprimat dorinţa de creştere în continuare a prezenţei investiţionale italiene. Totodată, a mulţumit pentru susţinerea acordată de autorităţile italiene în demersurile României de aderare la Spaţiul Schengen şi la OCDE şi a subliniat oportunităţile suplimentare de colaborare generate de deţinerea Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului viitor", se precizează în comunicat, conform Agerpres.

Italia este unul dintre partenerii strategici ai României, al doilea partener comercial şi primul partener investiţional din punct de vedere al numărului de firme înregistrate în România.

La 31 august 2018, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, numărul societăţilor româneşti cu capital italian s-a ridicat la 46.661 (pondere 21,27%), cu un capital total investit (investiţii directe) de 2,55 miliarde euro (locul 5, pondere 5,7%). Dintre acestea, sunt active peste 23.400 de firme.

La 30 iunie 2018, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 7,8 miliarde euro (creştere cu 6,27% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017), din care exportul 3,95 miliarde euro (creştere cu 10,8%) şi importul 3,86 miliarde euro (în creştere cu 1,9%), ponderea în comerţul total al României fiind de 10,5% (locul 2 în topul ţărilor partenere atât la export cât şi la import).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb