Mercedes-Benz România recheamă în service 1.449 de autovehicule

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 5 septembrie 2017

Mercedes-Benz România recheamă în service 1.449 de autovehicule

Mercedes-Benz România recheamă în service 1.449 autovehicule, prin trei campanii, cele mai multe rechemări vizând modelele A Class, B Class, CLA, C Class, E Class şi GLC, se arată în câteva anunţuri publicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În cazul autovehiculelor A Class, B Class, CLA, C Class, E Class şi GLC, Daimler a constatat faptul că la anumite autoturisme limitatorul curentului de pornire ar putea fi suprasolicitat la procedura de pornire. "În cazul în care demaratorul este blocat, ca urmare a unei defecţiuni survenite anterior şi, în acest stadiu au fost efectuate tentative de pornire mai multe şi/sau mai lungi, în consecinţă limitatorul curentului de pornire ar putea fi suprasolicitat electric şi s-ar supraîncălzi. În cel mai rău caz, componentele din jur s-ar putea aprinde şi ar izbucni un incendiu", se arată într-un document, citat de Agerpres. În cazul acestei campanii de rechemare în service sunt vizate 1.295 autovehicule.

De asemenea, firma recheamă şi 147 autovehicule Smart, pentru că s-ar putea prelungi treptat cursa manetei frânei de mână, în urma acţionării, ca urmare a slăbirii piuliţei de reglare a cablului tirant. "În cazul în care s-ar prelungi cursa manetei frânei de mână, este posibil ca frâna de parcare să nu exercite forţa necesară pentru a asigura autovehiculul în toate situaţiile", menţionează sursa citată. O altă campanie se referă la 7 autovehicule Mercedes-Benz GLC, C Class şi S Class: "În cadrul monitorizării globale a produselor, Daimler AG a constatat faptul că la anumite autoturisme proporţia de amestec a substanţelor din capsele pirotehnice ale întinzătoarelor de centură ar putea să nu corespundă specificaţiei indicate. În cazul unui accident cu activarea întinzătorului de centură faţă stânga, acesta din urmă ar putea să nu se declanşeze. Prin urmare, nu ar mai fi asigurat efectul de reţinere al acestui întinzător de centură".

Hyundai Auto România recheamă în service aproape 500 de maşini Santa Fe şi Grand Santa Fe

Hyundai Auto România a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) despre începerea derulării unei campanii de rechemare în service a 476 de autovehicule Santa Fe şi Grand Santa Fe, se arată într-un anunţ al Autorităţii.

"Pot apărea probleme la sistemul de închidere şi zăvorâre a capotei motorului. Vor fi trimise scrisori personalizate de informare tuturor utilizatorilor de autovehicule afectate de această campanie de rechemare cu indicaţia de a se prezenta la cel mai apropiat atelier Hyundai din reţeaua autorizată Hyundai Auto România", se arată în document.

Scopul acţiunii îl constituie înlocuirea cablului încuietorii superioare a capotei motorului. Operaţiunea nu presupune costuri din partea clienţilor. Durata aproximativă a intervenţiei este de 0,2 ore.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb