Mercedes-Benz Sprinter ajută copacii să se întoarcă acasă

F. A.
Companii #Auto / 22 martie 2011

Mercedes-Benz Sprinter ajută copacii să se întoarcă acasă

Mercedes-Benz Sprinter îşi reînnoieşte promisiunea de a "ajuta copacii să se întoarcă acasă" prin intermediul proiectului ecologic Copacul de Hârtie şi cu ajutorul celor care au ales să se implice în această acţiune. Prin intermediul parteneriatului cu proiectul "Comunicatorii pentru Societatea Civilă", Mercedes-Benz Sprinter va colecta hârtia reciclată de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional "George Enescu" şi Muzeul Naţional de Istorie a României, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

"Responsabilitatea şi simţul civic sunt de multe ori considerate atributele tuturor persoanelor care fac dovada acestora. Faptul că Mercedes-Benz România, prin intermediul parteneriatului cu proiectul Comunicatorii pentru Societatea Civilă, a reuşit să implice în acest proiect instituţii importante din mediul cultural românesc demonstrează că astfel de atribute sunt cultivate şi la un nivel unde conştiinţa colectivă funcţionează", a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications, Marketing&PR/ Communications Vans Mercedes-Benz România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb