Mercedes-Benz, vânzări-record în primul semestru

V.B.
Companii #Auto / 7 iulie 2014

Vânzările Mercedes-Benz au urcat la un nivel-record în primul semestru din 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită creşterii cererii în China şi în alte ţări asiatice pentru maşini de lux, scrie presa străină.

Astfel, în perioada ianuarie-iuinie, Mercedes-Benz (divizie a grupului auto german Daimler AG) a consemnat un spor al livrărilor de 13%, până la la 783.520 automobile. În iunie, vânzările au urcat cu 8%, la 142.136 unităţi.

"Suntem în grafic ca să înregistrăm şi în 2014 vânzări-record", a declarat Ola Källenius, director de vânzări al companiei.

În China (cea mai mare piaţă auto din lume), vânzările Mercedes au urcat cu 38% în primul semestru, spre 135.972 autovehicule, reprezentând 17% din livrările globale ale firmei. În regiunea Asia-Pacific, vânzările au sporit cu 30,5%, la 232.294 unităţi.

Avansul robust din Asia compensează creşterea mai lentă de pe alte pieţe principale. De exemplu, în Germania, încasările Mercedes au scăzut cu 8% în iunie, iar în perioada ianuarie-martie 2014 au urcat cu doar 0,7%, către 125.215 unităţi. Livrările în Europa au crescut cu 7,4%, la 352.198 maşini.

În SUA (cea mai mare piaţă a Mercedes), vânzările s-au majorat cu aproape 7%, la 151.624 vehicule, în aceeaşi perioadă de referinţă.

În ţara noastră, Daimler a inaugurat oficial la Sebeş (Alba), în iulie 2013, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate la autoturismele de lux Mercedes-Benz, fiind create astfel circa 250 locuri de muncă.

Linia de montaj este compusă din 2 linii principale şi 11 linii secundare. Linia a fost transferată din Germania şi este parţial automatizată. Pentru lucrările de construcţie, asamblare linie şi infrastructură au fost investite circa 30 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb