Merkel respinge apelul lui Rajoy ca naţiunile puternice din zona euro să susţină economia regiunii

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 ianuarie 2013

Merkel respinge apelul lui Rajoy ca naţiunile puternice din zona euro să susţină economia regiunii

Cancelarul german Angela Merkel a respins apelul premierului spaniol Mariano Rajoy ca ţările cu putere financiară din zona euro să susţină creşterea economică a regiunii, transmite Bloomberg.

Merkel, aflată în Santiago, capitala Chile, pentru o reuniune a liderilor europeni şi din America Latină, a spus că statele din zona euro trebuie să se concentreze atât pe consolidarea fiscală, cât şi pe creşterea economică.

Rajoy a afirmat vineri că ţările care dispun de fonduri ar trebui să le folosească pentru stimularea creştererii economice în uniunea mo­ netară.

"Nu există fie aşa, fie altfel. Încrederea poate creşte dacă ai finanţe solide, pe de o parte, şi pe de alta o structură de reformă care să permită creşterea economiei. Încercăm să avem o contribuţie", a afirmat Merkel sâmbătă, după o întâlnire cu preşedintele chilian Sebastian Pinera.

Liderii europeni declară sfârşitul celei mai dificile perioade a crizei datoriilor suverane din ultimii trei ani, dar se confruntă cu recesiunea şi creşterea şomajului.

În Spania, şomajul a depăşit 26% în ultimul trimestru al anului trecut, astfel că aproape 6 milioane de oameni nu au un loc de muncă, în condiţiile în care Rajoy a impus cele mai drastice economii bugetare din istoria democratică a ţării.

Merkel nu s-a lăsat impresionată de apelurile ca ţările mai bogate, precum Germania, să cheltuiască mai mult. Ea a spus că statele din zona euro trebuie să se concentreze pe creşterea competitivităţii în raport cu restul lumii, iar Germania este prima care pune în practică această agendă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb