Cancelarul german Angela Merkel îndeamnă la un "nou dinamism" în relaţiile germano-franceze, apreciind că interesele celor două ţări sunt strâns legate, relatează The Associated Press.
"Europa va fi bine dacă există o Franţă puternică, iar eu sunt în angajată la acest lucru", i-a spus Merkel lui Emmanuel Macron luni, în prima sa vizită în străinătate în calitate de preşedinte francez.
Cancelarul a declarat că este o onoare faptul că noul şef de stat a ales să viziteze Berlinul în prima sa zi întreagă de mandat.
Ea a anunţat o reuniune interministerială germano-franceză după alegerile legislative din Franţa.
Merkel a declarat că a discutat cu noul preşedinte francez despre sistemul european de azil, relaţiile comerciale şi alte probleme.
"Noi reprezentăm, fiecare în parte, interesele ţărilor noastre, însă interesele Germaniei sunt în mod natural stRâns legate de interesele Franţei", a spus ea.
Şefa Guvernului german l-a primit pe preşedintele francez la sediul cancelariei în prima lui vizită în străinătate.
Merkel l-a întâmpinat cu o strângere de mână şi onoruri militare.
Macron este al patrulea preşedinte francez în cei 12 ani de când este Merkel la putere.
Macron a fost întâmpinat la cancelarie de o mulţime entuziastă, cu steaguri europene.
Franţa şi Germania sunt motorul tradiţional al intergrării europene, o relaţie care s-a dezechilibrat în ultimii ani, în contextul în care Franţa s-a confruntat cu unele dificultăţi economice.
Macron s-a întâlnit anterior cu Merkel în martie, tot la Berlin, pe când era candidat la preşedinţie.