Mesaje din spatele cortinei

Buu.....un! Acum, după ce a căzut cortina peste spectacolul "istoricei" reuniuni a "social-democraţilor" din România, întrebarea ar fi: nouă, ce ne spun cei care stau la butoanele guvernării?

Mesajele explicite au fost două. Primul: toată lumea să stea liniştită, avem noi un plan! Unul care echivalează cu "fericirea pe Pămînt" a fiecărui muritor care, întîmplător sau nu, vieţuieşte pe melagurile minunate ale României. Desigur, deznodămîntul fericit nu se va precipita chiar mîine, dar harnicele mîine ale echipei social-democraţiei (strict declarative! n.a.) s-au pus deja pe lucru şi totul este doar o chestiune de timp. Aşadar, nu se pune problema dacă vom trăi cu toţii în noul ţinut al bunăstării, ci doar cînd? Răs­punsul, fără echivoc: cît de cu­rînd...ce mai...acuş...acuş! Există şi un al doilea mesaj explicit, pentru cei care şi-au adus aminte că promisiunile de astăzi şi spectacolul aferent reprezintă doar un remake ale celor de acum nici doi ani. Inevitabil, aceştia şi-au pus întrebarea: de ce, de atunci încoace, echipa politică a domnului Dragnea s-a ocupat atît de intens doar de creşterea masivă a entropiei în şi aşa haoticul nostru sistem de legi şi reglementări, în cele mai sensibile sectoare ale vieţii publice, de la salarii şi pensii, la legile justiţiei şi impozite, de ce tema dominantă a guvernării de pînă acum este "statul paralel" iar în locul soluţiilor miracol care ar fi trebuit să aducă mult anunţata "fericire de masă" în România ne sunt servite tot felul de încropeli şi "experimente" legislative, modificate de zeci de ori în cîteva luni, doar pentru a se dovedi surse ale unui rău încă şi mai grav decît cel pe care ar fi avut intenţia să îl înlăture. Mesajul, pentru aceşti cîrcotaşi a fost şi el cît se poate de clar şi explicit: noi am vrea să facem "totul", chiar de mîine, dar ne sîcîie şi ne scoate din minţi acest asalt al statului paralel asupra celor mai valoroşi dintre oamenii noştri, cei care sunt, ori deţin, cheia reuşitei guver­nări, începînd, desigur, cu domnul Dragnea; el însuşi! Aşa nu se mai poate, această stare de lucruri nu mai poate dura! Pe cale de consecinţă, pînă să se ocupe de problemele fericirii noastre, guvernarea se va ocupa în continuare de temele şi problemele justiţiei şi, mai ales, de oamenii aflaţi în foişorul de comandă al instituţiilor cheie, începînd cu DNA-ul lui Koveşi şi terminînd cu Cotrocenii actualului Preşedinte, Iohannis.

Fără echivoc: care pe care!

Cîteva mesaje, implicite, dar cu siguranţă intenţionate. Tăriceanu şi-a depus candidatura pentru viitorul mandat prezidenţial. Este o auto-propunere, făcută nu fără schepsis tocmai la congresul PSD. Căci, fără PSD şi sprijinul său, candidatura s-ar prăbuşi în ridicol, în lipsa celei mai mici şanse de supravieţuire prin forţele proprii. Propunerea nu a fost nici acceptată, nici respinsă, de unde se înţelege că mai este mult pînă cînd Dragnea se va hotărî în ce coş să îşi pună ouăle.

Cu siguranţă, nu exclude propria sa candidatură... poate de aceea încă o vizită... personală, tocmai în America. Vor mai urma şi altele la tot felul de porţi, mai mari sau mai mici. Omul este dornic de o revanşă care să-l facă să uite toate umilinţele din partea DNA-ului şi a Cotrocenilor... şi... cine ştie... dacă zvonurile cu aruncarea lui Iohannis pe orbita funcţiei de la Bruxelles prin ceva substanţă, s-ar putea să fie, din start, cel mai bine plasat candidat!!! În sfîrşit, mesajul implicit cel mai important: în PSD eu sunt baştanul. Gata, s-a zis cu găştile reziduale din vremurile apuse ale lui Iliescu, Năstase, Ponta. De azi înainte, nu mai mişcă nimeni nimic, fără ştirea şi aprobarea mea şi dacă vreau (muşchii mei!) mă aleg şi preşedinte pe viaţă. Ce, în China nu-i tot aşa!!!! Şi slavă domnului, China e China, nu chiar oricine, pe lumea asta!

Fără voia organizatorilor, marea reuniune de la Bucureşti, pe care nu este deloc exclus ca istoria să o consemneze drept "Paranghelia pentru re-ungerea lui Dragnea" a generat şi cîteva mesaje deloc intenţionate de organizatori şi participanţi. Primul: ambiţiile de mărire ale lui Dragnea, deşi confruntat cu eşecul evident al guvernării şi cu problemele mai vechi sau mai noi din justiţie, nu au scăzut, dimpotrivă! Doar provincialismul lui şi apucăturile de fante de Obor au rămas neatinse, definind cu aceeaşi putere stilul şi pe cale de consecinţă, omul. Al doilea: cine mai spera că PSD-ul poate deveni un partid care să aibă ceva de a face cu social-democraţia europeană se poate duce la culcare, liniştit. Nu se va întîmpla... niciodată!