Reducerea vitezei la intrarea în staţie a trenurilor de metrou creează intervale mai mari de timp între trenuri, care pot duce la supraaglomerarea în staţii, potrivit unui comunicat de presă al Metrorex.
Compania precizează că reducerea vitezei este impusă de siguranţa călătorului, distanţa de frânare şi intervalul de circulaţie.
"Cu privire la micşorarea vitezei de intrare la peron a trenurilor de metrou menţionăm că aceasta este impusă de sistem tinând cont şi de următoarele criterii: siguranţa călătorului, distanţă de frânare, intervale de circulaţie. În cazul utilizării unei viteze reduse la peron s-ar crea intervale mai mari de succedare între trenuri, ceea ce ar produce disconfort publicului călător şi, mai grav, ar duce la mai multe situaţii de supraaglomerare în staţii. Precizăm că distanţa de frânare este direct proporţională cu masa inerţială a trenului de metrou care este foarte mare, ceea ce implică o distanţă de frânare mai mare", explică Metrorex, după ce pe reţelele de socializare, în urma crimei de marţi de la metrou, oamenii au criticat faptul că trenurile intră cu o viteză prea mare în staţii, iar o viteză redusă ar fi putut evita dezastrul.
Compania de transport mai precizează că, pentru siguranţa călătorilor, are angajate servicii specializate de pază, însă de ordinea publică ȋn spaţiile publice din metrou se ocupă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie pentru Transport Public - Serviciul de Poliţie Metrou.
În comunicat se menţionează: "Cu toate acestea, Metrorex a luat şi ia în permanenţă măsuri suplimentare pentru a oferi călătorilor condiţii optime de transport şi are în plan proiecte care vizează îmbunătăţirea acestor servicii. Metrorex va da tot concursul structurilor abilitate ale statului responsabile cu asigurarea protecţiei publice şi va colabora cu acestea pentru a găsi cele mai potrivite soluţii pentru creşterea nivelului de siguranţă a călătorilor în spaţiile publice ale staţiilor de metrou".
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta.
Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Poliţia spunea că fata agresată la staţia Costin Georgian a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00.
Agresoarea celor două fete este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
O singură cameră de supraveghere din cele 22 existente în staţia de metrou Costin Georgian a surprins tentativa de omor a tinerei care a reuşit să scape după ce s-a luptat cu agresoarea care a împins-o de mai multe ori în faţa metroului, a declarat, joi, şeful Poliţiei Capitalei, Dragoş Nicu. El a afirmat că procedura a durat foarte mult pentru că au trebuit analizate imagini video de pe toate camerele de supraveghere din staţie până la găsirea celor în care a fost surprins momentul agresiunii. Potrivit şefului Poliţiei Capitalei, în dispeceratul Poliţiei Capitalei nu a fost primit niciun apel la 112 prin care să se anunţe sau reclame tentativa de omor.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a anunţat că a sesizat Parchetul Militar privind eventuale încălcări ale legii de către operatoarea 112 care a preluat apelul telefonic privind tentativa de omor de la staţia de metrou Costin Georgian.
Tânăra care a supravieţuit tentativei de omor de la staţia de metrou Costin Georgian, după ce s-a luptat cu agresoarea care a împins-o de mai multe ori, a aşteptat două ore pentru a putea depune plângere la Poliţie, pentru că în faţa ei era o femeie care îşi pierduse sacoşa pe peron, iar poliţistul de acolo i-a cerut să aibă răbdare, motivând că el este singur, a declarat, la Antena 3, tatăl tinerei, precizând că după incident, care a avut loc în jurul orei 15.30, au sunat la 112, de unde au fost direcţionaţi la poliţia din metrou, reuşind să depună plângerea în jurul orei 19.00. Tatăl fetei mai spune că agresoarea ar fi avut scris în palmă mesajul "Am făcut-o, dar am confundat-o".