Metrorex va achiziţiona energie electrică în valoare de 13,6 milioane de lei, fără TVA, de la trader-ul de energie Petprod, în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie, relatează HotNews.ro.
Potrivit Metrorex, firma Petprod a fost selectată după o procedură fără anunţ de participare, criteriul de atribuire a contractului fiind preţul cel mai scăzut. Metrorex susţine că înainte de această procedură a organizat alte două licitaţii în vederea achiziţionării de energie electrică, ambele anulate din lipsă de competitori. Preţul oferit de Petprod este de 303,59 lei/MWh, aproape dublu faţă de preţul mediu de pe piaţă.
"După două licitaţii anulate din lipsă de competitori, Metrorex a recurs la a doua procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru achiziţionarea de energie electrică. Criteriul de atribuire al contractului a fost preţul cel mai scăzut", susţine Metrorex.