Procedura şi criteriile de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanţatorii participanţi în cadrul programului "Prima casă" vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, a anunţat astăzi Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Procedura a fost aprobată prin ordin al ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa.
Într-un comunicat de presă trimis Redacţiei, MFP precizează: "Stabilirea criteriilor în baza cărora se realizează evaluarea anuală a finanţatorilor participanţi în cadrul programului, reprezintă unul dintre obiectivele strategiei programului «Prima casă» 2017-2021. Astfel, pe lângă ritmul de utilizare a plafoanelor alocate anterior şi condiţiile de acordare a creditelor, în cadrul programului s-a avut în vedere introducerea unor criterii noi care să stimuleze acordarea de către instituţiile finanţatoare a produselor de creditare standard fără implicarea garanţiilor de stat precum şi adoptarea unui management al riscului prudent la nivelul instituţiilor finanţatoare care să limiteze riscul de neplată dar şi o mai bună gestionare a procesului de acordare a creditelor în cadrul programului".
Astfel, ca urmare a consultărilor cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM), în calitate de mandatar al statului de a emite garanţii în cadrul programului "Prima casă", cât şi cu finanţatorii participanţi în cadrul programului, criteriile care vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare după aplicarea criteriului privind ponderea garanţiilor acordate de fiecare finanţator în totalul garanţiilor acordate în anul precedent, sunt următoarele: "1) raportul între volumul finanţărilor garantate acordate în cadrul programului şi volumul creditelor pentru locuinţe acordate de finanţatori persoanelor fizice, negarantate de către stat în anul precedent; 2) raportul între numărul total al garanţiilor plătite finanţatorilor de la începutul programului şi până la data de 31 decembrie a anului precedent şi numărul total al garanţiilor acordate de la începutul programului şi până la data de 31 decembrie a anului precedent; 3)raportul dintre numărul garanţiilor/promisiunilor de garantare acordate de FNGCIMM după ce solicitările de acordare au fost invalidate cel puţin o dată, înregistrate de un finanţator participant în program în anul precedent si numărul total al solicitărilor de garantare aprobate de FNGCIMM în anul precedent".
Potrivit MFP, fiecărui criteriu din cele menţionate îi va corespunde un punctaj diferenţiat, în funcţie de mărimea rapoartelor aferente criteriilor, iar prin însumarea punctelor atribuite fiecărui criteriu se va obţine punctajul final care va determina procentul de ajustare al plafonului alocat.
Evaluarea anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare alocate finanţatorilor participanţi în cadrul programului "Prima casă" se efectuează pe baza raportărilor transmise de către finanţatori şi a datelor existente în evidenţele FNGCIMM incidente programului.