Ministerul Finanţelor Publice (MFP) lansează un nou program care va da posibilitatea tuturor persoanelor fizice interesate să achiziţioneze titluri de stat direct prin Trezoreria Statului, fără comisioane şi cu o dobândă atractivă, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.
În document se arată: "Facem primul pas în privinţa lansării Programului Tezaur, instrumentul prin care vor fi efectuate emisiunile de titluri de stat prin proiectul de act normativ care propune modificarea si completarea normelor metodologice de aplicare a OUG 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin HG 1470/2017".
Titlurile de stat pentru populaţie vor fi emise prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei statului.
În comunicat se mai arată: "În acelaşi timp, veniturile obţinute din deţinerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal".
Termenii şi condiţiile financiare aferente fiecărei emisiuni vor fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, conform sursei citate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.09.2017, 21:27)
Foarte bineee bravo
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.09.2017, 10:33)
Si de cand incepe ?