MFP susţine reducerea taxei pe stâlp de la 1,5% la 1%

V.B.
Companii #Construcţii / 9 septembrie 2014

Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP), susţine reducerea cotei de impozit pe construcţiile speciale (aşa-numita "taxă pe stâlp") de la 1,5% la 1%, a afirmat astăzi ministrul Ioana Petrescu, la dezbaterile Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, conform unui comunicat remis redacţiei.

Comisia a dezbătut amendamentele la Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

"Este o reducere consistentă, cu 33%, a impozitului pe construcţii, ceea ce înseamnă, implicit, diminuarea poverii fiscale pentru mediul de afaceri. Am ajuns la această soluţie urmare a consultărilor cu reprezentanţii investitorilor şi ai Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor", a subliniat ministrul Finanţelor Publice.

Sumele încasate din impozitul pe construcţii vor fi repartizate bugetelor locale, însă, pentru o administrare cât mai simplă din perspectiva companiilor, acest impozit va fi colectat iniţial la bugetul de stat, urmând ca, prin nome de aplicare, să fie stabilit mecanismul de repartizare către bugetele locale, a explicat Ioana Petrescu.

Modificările adoptate astăzi de comisie la OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 vor intra în vigoare începând cu 2015, după ce vor parcurge procedura parlamentară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb