Michele Abbate a fost numit director general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia

Mina Irina
Companii / 13 septembrie 2017

Michele Abbate

Michele Abbate

Michele Abbate este noul director general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, cele două companii de furnizare deţinute de grupul Enel în România, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

În document se arată: "Michele Abbate activează de peste 25 ani în cadrul grupului Enel, având o experienţă vastă în zona de vânzări şi customer care. Parcursul său profesional a început în anul 1992, în zona de business dedicată managementului clienţilor. Ulterior, el a deţinut o serie de poziţii-cheie la nivel de grup, precum Head of Center Italy Commercial unit, Head of the Market Division/Customer Management, Head of phone and web channel, având ca principale obiective transformarea canalului de service într-un canal comercial, cea mai recentă poziţie deţinută fiind cea de Head of Sales pentru zona de centru a Italiei".

Michele Abbate deţine un doctorat în economie în cadrul Universităţii din Palermo şi este absolvent al Leadership programme din cadrul Luiss Business School precum şi al Accelerated Development Programme la London Business School.

Enel Energie şi Enel Energie Muntenia deţin o cotă de piaţă de 14% pe piaţa concurenţială de energie electrică, conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, în luna mai 2017.

Michele Luigi Grassi, cel care a deţinut anterior poziţia de director general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, a decis să urmeze alte oportunităţi profesionale în afara grupului Enel, conform sursei citate.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb