Mihai Bălan rămâne încă o lună director general la Oltchim

F.A.
Piaţa de Capital / 7 februarie 2013

Mihai Bălan va rămâne, în continuare, director general la Oltchim timp de încă 30 de zile, arată un comunicat de presă.

După acest termen, convenit în cadrul discuţiilor, acţionariatul Oltchim Râmnicu Vâlcea va desemna succesorul lui Mihai Bălan la conducerea executivă a combinatului.

La sediul Ministerului Economiei a avut loc, astăzi, o întâlnire între ministrul Varujan Vosganian şi directorul general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, cu scopul evaluării situaţiei actuale a combinatului şi a perspectivelor legate de demararea procedurilor de insolvenţă.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, i-a mulţumit directorului general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, pentru că şi-a respectat promisiunea de a rămâne în funcţie până la desemnarea administratorilor judiciari şi a administratorului special.

Ministrul Economiei a apreciat, în mod special, modul în care, în condiţii dificile, conducerea executivă a Oltchim a asigurat funcţionarea combinatului, inclusiv recuperarea unei părţi din întârzierile salariale.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. domnul balan nu si-a dat demisia din cauza angajatilor,va spun eu din randul angajatilor si-a dat demisia din cauza guvernantilor ca au promis ceva si nu se tin de cuvant

    Un om a carei onoare a depasit orice imaginatie ...Un gest inegalabil ...Ceva de neconceput in aceste vremuri...samd...

    1. zau? pare sa fie Dumnezeu pe pamant Balan asta. dar ce a facut asa extraordinar?

    Sa-l ia si pe PLAVANU ala de ION COCLRT

    MARE CARACTER, ce sa mai spunem:)) A fost numit de USL , ca sa treaca alegerile si sa se uite promisiunile lui Pop, Ponta si altii...cum ca vor veni bani ,si va lucra Oltchimul la 500% ... din capacitate .

    NU A FACUT NIMIC...! Au fost oamenii tinuti degeaba timp de 6 luni , iar acum le cere sa renunte la salarii.... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb