MIHAI DARABAN (CCIR): "Industria românească trebuie să fie implicată în modernizarea apărării"

G.F.
Companii / 15 noiembrie 2017

"Industria românească trebuie să fie implicată în modernizarea apărării"

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) urmăreşte desfăşurarea achiziţiilor în domeniul militar şi monitorizează cum vor fi cheltuiţi cei 2% alocaţi din PIB pentru apărare, a declarat astăzi preşedintele instituţiei Mihai Daraban, potrivit unui comunicat de presă.

"Am fost de la început un susţinător al ideii de transfer de tehnologie. (...) Referitor la tema seminarului de astăzi consider că atât Guvernul, cât şi Parlamentul trebuie să acorde foarte multă atenţie, atunci când vor recrea criteriile de participare la licitaţii şi transferul de tehnologie către partea română. Acesta este cel mai important aspect pe care decidenţii politici din România trebuie să-l ia în considerare, astfel încât după terminarea acestui program, şantierele navale româneşti să fie capabile să iasă pe piaţa internaţională şi să participe la licitaţii la nivel mondial pentru acest tip de corvetă. Contează foarte mult să ieşim din acea paradigmă de ultimul loc din UE la cercetare&dezvoltare, date furnizate şi de Eurostat. Trebuie să avem branduri româneşti puternice. Am speranţa că ceea ce se va realiza în domeniul militar ne va face să ajuta să obţinem capabilitatea de a ieşi pe piaţa internaţională şi de a impune produse made in Romania. (...) Industria românească trebuie să fie implicată în această modernizare a apărării", a declarat Mihai Daraban, la deschiderea seminarului industrial dedicat facilitării întâlnirilor dintre companiile franceze şi româneşti.

Michèle Ramis, ambasadorul Franţei în România, a salutat prezenţa a 16 întreprinderi franceze la eveniment, care sunt membre ale GICAN.

Oficialul a precizat: "Ambele ţări au ieşire la mare şi reţea fluvială şi deţin o lungă tradiţie industrială şi un know-how recunoscut în acest sector. În plan economic aş dori să amintesc importanţa Franţei în economia românească, având investiţii totale directe de peste 4 mld. Euro, fiind al patrulea investitor străin în România. Întreprinderile franceze reprezintă 12% din PIB-ul României şi generează 120.000 de locuri de muncă. (...) Franţa şi România au din 2008 un parteneriat strategic. O foaie de parcurs a acestui parteneriat a fost actualizată în iunie 2016, iar aplicarea acestui parteneriat este un obiectiv asumat de toate componentele sale, în special în materie de siguranţă şi apărare. (...) Ne bucurăm că România a decis să se angajeze ferm în această "cooperare structurată permanentă", semnată la Bruxelles pe 13 noiembrie şi prevăzută în tratatul de la Lisabona".

La rândul său, Ion Radu, secretar de Stat responsabil cu industria de apărare în Ministerul Economiei, a declarat că există numeroase punţi de comunicare între România şi Franţa, precum şi poveşti de succes.

"Regiunea Mării Negre este una extrem de complicată în ultima perioadă. Ne confruntăm cu primejdii reale care impun abordări diplomatice ce nu exclud însă soluţii militare parteneriale. (...) În ultima perioadă au apărut noi ameninţări, dar şi noi oportunităţi. Industria românească ar trebui să se adapteze şi să se restructureze, ba chiar să se privatizeze. Împreună cu parteneri din SUA şi Europa în principal, am abordat noi tehnologii şi noi soluţii în domeniul IT&C, cyber security, infrastructuri critice, dar trebuie să recunoaştem că programele navale înregistrează serioase întârzieri. (...) Sunt convins că în discuţiile pe care le veţi avea la nivel de specialişti veţi identifica acele produse, proiecte, sisteme care să satisfacă nevoile României şi Franţei, dar şi ale terţelor pieţe cu accent pe cele emergente. Ministerul Economiei şi Ministerul Apărării Naţionale au parcurs în ultima perioadă un amplu proces de restructurare şi modernizare, obiectivele calitative devenind prioritare, astfel încât misiunile încredinţate la nivel naţional şi internaţional să fie îndeplinite întocmai şi la timp. Aceste obiective nu pot fi atinse fără a avea pregătirea necesară şi dotarea adecvată.", a spus secretarul de stat.

Camera de Comerţ şi Industrie a României a găzduit astăzi seminarul industrial dedicat facilitării întâlnirilor dintre companiile franceze şi româneşti. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Industriei Navale Franceze (GICAN) şi grupul industrial francez NAVAL GROUP (ex. DCNS), sub patronajul Excelenţei Sale doamna Michèle Ramis, Ambasadorul Franţei în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb