MIHAI FIFOR:  "Unirea Principatelor - posibilă, în primul rând, datorită convergenţei în spirit a întregii naţiuni"

A.C
Miscellanea / 24 ianuarie 2018

Mihai Fifor (Sursa foto: Facebook)

Mihai Fifor (Sursa foto: Facebook)

Unirea Principatelor Române a fost posibilă "deopotrivă prin eforturile politice şi diplomatice ale unor oameni de stat vizionari, prin relaţiile de prietenie cu ţări-cheie în concertul european al momentului şi, cel mai important, prin convergenţa în spirit a întregii naţiuni", a subliniat premierul interimar Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Micii Uniri.

Fifor a declarat, într-un mesaj, care a fost transmis, astăzi, presei de Guvern: "Călăuziţi, ca multe alte popoare europene ale acelor vremuri, de dorinţa de emancipare naţională, conştienţi de legitimitatea aspiraţiilor lor, românii din cele două Principate reuşeau, la 24 Ianuarie 1859, să dea istoriei un alt curs decât cel stabilit de harta intereselor externe. Alegerea colonelului Cuza drept domn în ambele Principate a reprezentat mult mai mult decât o soluţie inedită la o problemă ce părea de nerezolvat. Unirea Principatelor a fost posibilă, deopotrivă, prin eforturile politice şi diplomatice ale unor oameni de stat vizionari, prin relaţiile de prietenie cu ţări-cheie în concertul european al momentului şi, cel mai important, prin convergenţa în spirit a întregii naţiuni, care a determinat masele populare din Principate să-şi ia în propriile mâini destinul", conform News.ro.

El s-a declarat convins că multe familii de români se pot mândri cu un strămoş unionist de la '59, subliniind, totodată, că această zi este şi "un prilej de reflecţie asupra măsurii în care trecutul poate crea la nesfârşit viitor, prin orizontul de speranţă pe care îl oferă".

Acesta a adăugat: "Dacă astăzi România are un cuvânt de spus în cadrul unor organizaţii internaţionale puternice, dacă putem călători liber peste hotare, aceste realităţi concrete ale vieţii noastre se datorează în mare măsură şi actului istoric de la 24 Ianuarie 1859. Nu în ultimul rând, sunt convins că sunt multe familii de români care se pot mândri cu un strămoş unionist de la '59 şi, de aceea, sper ca sărbătoarea de astăzi să primească şi o fărâmă de emoţie din partea fiecăruia dintre noi. Dincolo de datoria morală pe care o avem, aceea de a ne onora înaintaşii pentru actele de patriotism de multe ori duse până la jertfă, această zi este şi un prilej de reflecţie asupra măsurii în care trecutul poate crea la nesfârşit viitor, prin orizontul de speranţă pe care îl oferă. Respect şi gânduri calde pentru înaintaşii noştri patrioţi, la mulţi ani România!".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bati campii Domnule Ministru! Romania a fost si va ramane doar o tara de care isi bate joc fiecare cum vrea. Toti doar si-au facut interesele cu noi. Astazi cumparam de la Americani tehnica militara iar ei nu produc in Romania nimic. Ei se bucura pentru ca noi dam bani frumosi pe ceea ce tineau in stocuri. Da avem nevoie de tehnica dar sa producem in colaborare cu ei aici in Romania. Sa castige si ei dar si noi. Industria militara trebuie sa fie in tara. Daca maine cineva se supara pe noi America, Anglia, Franta, Germania si nu in ultimul rand Rusia ramanem iar la dispozitia lor si vor face ce vor ei pe spatele nostru ca si in cele doua razboie mondiale. Germania si astazi are datorii din al II - lea razboi mondial. Avem nevoie de tehnica militara si trebuie sa platim bani multi pentru licente dar sa producem aici in Romania.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb