MIHAI IONESCU, ANEIR: "Decontul incompetenţei premierului - nerealizări de 700 milioane euro la export, în 2014"

E.O.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 aprilie 2015

"Decontul incompetenţei premierului - nerealizări de 700 milioane euro la export, în 2014"

La doar câteva zile după ce premierul Victor Ponta s-a lăudat cu încasări din taxe mai mari decât cele preconizate şi cu excedent bugetar în primele luni ale anului în curs, Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), ne prezintă "decontul incompetenţei primului ministru: 700 milioane euro - nerealizări la export în 2014, faţă de cât a prognozat Comisia Naţională de Prognoză, valoare amplificată în primele două luni ale acestui an".

Domnia sa ne-a explicat: "Ca urmare a reducerii fără nicio justificare economică a bugetului de promovare a exporturilor româneşti, în 2014, România a fost în situaţia să înregistreze un bilanţ cu 700 de milioane de euro mai mic decât prognoza făcută de autorităţile statului.

La această sumă se adaugă şi nerealizările din ianuarie şi februarie, în valoare de alte câteva milioane de euro.

Nu doar că nu au fost acordate sumele solicitate de firmele de export (onorându-se doar o treime din cererile mediului de afaceri), dar acelaşi premier a decis peste noapte desfiinţarea Centrului de Promovare a Exporturilor - CRPCIS), care gestiona programul respectiv, motiv pentru care nici măcar sumele diminuate nu au putut fi utilizate, pierzându-se multe participări la târguri şi misiuni internaţionale".

Potrivit domnului Ionescu, recenta analiză a Consiliului de Export, "cu participarea tuturor factorilor de răspundere din domeniul comerţului exterior", a sancţionat această gravă realizare a României, deşi ţara noastră avea capacitatea să atingă volumele de export prognozate de autorităţile statului.

Încă de la finalul anului 2013, Mihai Ionescu ne-a spus că există un mare semn de întrebare pentru 2014, în materie de exporturi, întrucât societăţile nu au putut merge la târgurile şi expoziţiile internaţionale după ce a fost desfiinţat Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS).

De la acea vreme, toţi producătorii noştri s-au plâns, la unison, de efectul pe care l-a avut desfiinţarea CRPCIS fără ca Executivul să ia, în prealabil, măsuri de înlocuire a respectivei structuri, care să preîntâmpine implicaţiile generate pe plan intern şi internaţional.

"Programul de susţinere a exporturilor se află, de atunci, în comă indusă", spuneau, atunci, exportatorii.

În urmă cu un an, domnul Ionescu sublinia că activitatea de promovare a exporturilor s-a blocat, după ce s-a hotărât trecerea ei în subordinea Guvernului. Domnia sa ne-a precizat: "De când Guvernul a anunţat că va lua în subordine promovarea exporturilor, toată lumea stă în stand-by, mecanismele nu mai funcţionează, banii s-au blocat, nu se mai fac decontări, exportatorii nu mai participă la evenimentele internaţionale".

În primăvara anului trecut, fusese aprobată o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care prevedea că Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, organ de specialitate cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, să îşi schimbe denumirea în Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor, însă activităţile care ţin de promovarea exporturilor nu au fost preluate de această entitate.

De asemenea, Ordonanţa de reorganizare a Guvernului din decembrie 2014 prevedea înfiinţarea, în 60 de zile, a Institutului de Comerţ Exterior. Nici acest lucru nu a fost realizat, însă, după cum ne-a spus Mihai Ionescu, adăugând că activitatea de promovare a exporturilor a rămas la Ministerul Economiei.

Ieri, reprezentantul ANEIR a completat: "Şansa României a fost că exporturile pe zona UE au avut o evoluţie cu mult peste aşteptări, realizându-se o creştere de 8,1%, în 2014 faţă de 2013, şi de 7,45 în primele două luni din 2015, în comparaţie cu exporturile în zona extracomunitară, care au crescut, anul trecut, cu doar 0,7% faţă de 2013".

În primele două luni ale acestui an faţă de perioada similară din 2014, pe zona extracomunitară, exporturile s-au redus cu 5,9%, ne-a mai spus Mihai Ionescu, precizând: "Această fotografie statistică reflectă tocmai prezenţa insuficientă a ofertei româneşti în zona extra-UE, unde firmele sunt interesate să-şi plaseze mărfurile şi unde ar fi dorit să participe la târgurile şi manifestările internaţionale".

O altă şansă a ţării noastre o reprezintă serviciile la export, care, anul trecut, au avut o creştere de 1,6 miliarde euro, balanţa serviciilor încheindu-se cu un excedent de 1,2 miliarde euro, subliniază domnul Ionescu. Domnia sa ne-a declarat că excedentul balanţei serviciilor a condus la reducerea deficitului de cont curent, care, în domeniul exportului de bunuri, a însemnat 6 miliarde euro. Deficitul balanţei de cont curent s-a redus cu aproape un miliard de euro, ca urmare a excedentului din servicii, a conchis domnia sa.

Anul trecut, exporturile au avut o valoare de 52,5 miliarde euro, faţă de prognoza de 53,2 miliarde euro.

În primele două luni ale lui 2015, exporturile noastre au însumat 8,57 miliarde euro, iar importurile - 9,13 miliarde euro, potrivit informaţiilor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Deficitul balanţei comerciale, în perioada analizată, a fost de 563,3 milioane euro, mai mic cu 4,7 milioane euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2014.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2015, a fost de 6,35 miliarde euro la expedieri şi de 7,1 miliarde euro la introduceri, reprezentând 74,1% din total exporturi şi 77,7% din total importuri.

Comerţul extracomunitar de bunuri a fost de 2,22 miliarde euro la exporturi şi de 2 miliarde euro la importuri, reprezentând 25,9% din total exporturi şi 22,3% din total importuri.

În luna februarie a anului în curs, exporturile au fost de 4,39 miliarde euro, importurile ridicându-se la 4,77 miliarde euro. Deficitul rezultat a fost mai mare cu 68,8 milioane euro decât cel februarie 2014.

Faţă de luna ianuarie 2015, exporturile şi importurile din luna februarie au crescut cu 4,9% şi, respectiv, 9,4%.

Ponderi importante în structura comerţului exterior sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (43,9% la export şi 36,9% la import) şi alte produse manufacturate (33,7% la export şi 31,3% la import).

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Pai daca nu ati cotizat la partid, ce sa va fac? Sareati cu fondurile de campanie electorala, aveati suport guvernamental, de partid si de stat (ura, ura, uraaa!!!). Ce conteaza ca statul pierde banii din impozitele care ar fi fost incasate daca ati fi exportat in valoare de inca 700 mil$? Daca nu pica si partidului, nu conteaza. Burgheji esploatatori ce sunteti!

    Mda, Ponta e incompetent și corupt. Însă și Mihai Ionescu e un hoț. Au clienții lui Mihai Ionescu produse competitive cerute pe piețe străine și n-au putut să le vândă pentru că nu le-a dat Guvernul bani de mers la târguri internaționale ?! Ia să spună Mihai Ionescu ce sume a prăpădit ANEIR în anii trecuți pe excursii la târguri și prin ce intermediari au rulat bugetele. Că e un dosar grăsuț și la ei. Iar voi, de la Bursa, de ce nu publicați programul ANEIR de participare a firmelor la târguri internaționale cu tot cu sumele cerute ÎN PLUS față de ce dădea statul ? Să se vadă hoția ...

    1. Acesta-i stilul ROMANESC .Noi totdeauna cautam sa raspundem la alceva decat la fondul problemei... Da ..probabil sau folosit banii si mai putin cuviincios ... Dar sa nu uitati ca nu inseamna ca daca participi la un "targ" ..gata toata lumea este pe Romania . Cine nu stie ce inseamna piata.. in conditiile unei concurente acerbe.. pe plan atat intracomunitar si extracomunitar sa c-am taca din gura ...Nu toate "excursiile" .cum le apostrofati sant cu rezultate pozitive ,... dar participarea este necesara deoarece trebuie sa-ti dai seama unde ne gasim cu produsele sau serviciile pe care le oferim.... Boala aceasta la romani.. ca vezi doamne ai participat la targ si nu ai adus nici o comanda,este o boala dela revolutie incoace si persista pentru multi nestiutori .. Npoi romani tot timpul ne pricepem in domeniile altor activitati decat pe care le practica fiecare in parte... Ce stie Ponta de piata extra sau intra comunitara ... Un prim ministru care nu a condus in viata lui macar un BUTIC sa vada cum se organizeaza o afacere si sa aiba si un succes pe de durata ... Trebuie mereu sa fii cuplat cu piata,concurenta...oferte ,calitate etc si multe si multe alte probleme pe care ti le puine o piata. Ca si o concluzie TREBUIE sa dam tot sprijinul tuturor societatilor din tara aceasta ,sa le asiguram toate conditiile de participare la toate targurile la care d-lor solicita.

      Daca le da bani pentru targurile international il agata Kovesi ,ca sunt " interpusi "ai premierului ,daca nu le da ,sar diversi scamatori cu "gargara " Sunt privati, sa -si prevada in buget prezenta la targurile international .Ce tot se imbogatesc pe spinarea noastra?

    Cine are de mers la expozitii se duce si prezinta, sau, ma rog, casca gura.

    Iubitul nostru premier are alte mari pacate. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb