Parlamentarii UNPR au votat ieri propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, în ciuda faptului că PSD şi ALDE, membri ai coaliţiei de guvernare alături UNPR, şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la această numire.
Practic, UNPR a schimbat ieri majoritatea parlamentară, alăturându-se opoziţiei, pentru "interesul naţional", după cum a declarat premierul interimar Gabriel Oprea, care a anunţat că va rămâne totuşi la putere: "Românii au nevoie în această perioadă de securitate, stabilitate şi seriozitate, UNPR este un partid serios care îşi respectă cuvântul dat. Sunt aici colegii mei, mergem, votăm propunerea preşedintelui României, este preşedintele ales pe probleme de securitate naţională, în rest, suntem membri ai unei coaliţii de guvernare şi este de bun simţ să respectăm cuvântul dat, adică să stăm unde suntem în guvern, care este un guvern bun".
Parlamentarii PSD, cu excepţia a 4 deputaţi, au absentat ieri de la şedinţa plenului reunit, în speranţa că PNL-UNPR-UDMR nu vor reuşi să asigure cvorumul de şedinţă.
Totuşi, plenul reunit al Parlamentului l-a votat ieri, cu 278 voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă", iar 5 parlamentari nu au votat, pe senatorul PNL Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). La vot au fost prezenţi 289 de parlamentari din care şi-au exercitat votul 284 de membri ai Legislativului.
Victor Ponta a spus săptămâna trecută, într-o emisiune tv, că nu consideră o trădare din partea UNPR votul pentru numirea lui MRU la şefia SIE.
"Acordul nostru de coaliţie - PSD-UNPR-ALDE - se referă la guvernare", a spus Victor Ponta, adăugând: "Absolut toţi partenerii noştri, şi vorbesc aici de UNPR, de PLR şi PC, sub forma actuală ALDE, de grupul minorităţilor naţionale, au fost extrem de corecţi, în tot ceea ce ţine de guvernare, de la moţiuni de cenzură la proiecte de legi importante pentru Guvern.
Lucrurile referitoare la şefii SRI, SIE şi alte lucruri de acest gen nu au intrat în acordul de guvernare. Fiecare partid are propria independenţă".
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, recent, că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis, care l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, este ilegală din punct de vedere procedural, el susţinând şi că premierul Ponta "nu ştie nimic şi nu a fost consultat".
Şi Liviu Dragnea crede că şeful statului trebuia să se consulte măcar cu vicepreşedintele CSAT, Victor Ponta, înainte să desemneze şeful SIE: "Preşedintele trebuia să vorbească măcar cu vicepreşedintele CSAT-ului, aşa credem noi, pentru că nu e vorba de a numi pe cineva şef la un magazin de legume-fructe, este vorba de numirea şefului unui serviciu secret important şi cred că trebuiau să se consulte amândoi".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2015, 09:47)
baiat destept ungureanu ce parere aveti domnule Ulieru(fost purtator de cuvanta al sie sau sri) scor egal ponta ungureanu.si presedintele nu cred ca are viziune,este mult sub BASE
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2015, 11:08)
e Ungureanu destept, sau sunt altii pentru el? Ungureanu este doar papusa, oare cine sunt papusarii?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2015, 11:34)
pai pausarii sunt mosadu-l ,cia kgb.si alte servicii secrete care au distrus ROMANIA.nu am avut politicieni cu viziune pentru interesul nostru national
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de mitica în data de 01.07.2015, 13:49)
acu nu l mai scoti de acolo decat daca este facut prim ministru.sau presedinte.cea ce nu ar fi chiar atat de rau.
2.3. imparatul UE (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de milica în data de 01.07.2015, 20:58)
N-ar fi deloc rau ca UE sa devina monarhie, iar prima dinastie sa fie aleasa in functie de vechimea in cadrul serviciilor secrete. Fie ca cel mai vechi securist sa ajunga imparatul UE.
3. Monstrul
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 01.07.2015, 16:07)
care ne-a aruncat si ne tine captivi in Zona Crepusculara ni se infatiseaza sub diferite forme. Ieri s-a intrupat in ghinararul Oprea, acesta desavirsita ilustrare a vestitului Mos Teaca. Ginararul, in numele interesului national, i-a virit un deget in cur nimicarnitei Ungureanu, l-a ridicat de-asupra capului, si ne-a zis: Uitati-va la el cit e de frumos, cit e de cultivat, cit e de destept, cit e de umblat, cit e de stralucit! Votati-l si serviti-l! Catastrofica aratare Ungureanu s-a si-a mijit ochii la noi si zimbindu-ne ne-a suierat taios: “Nu se poate asa ceva, nu putem plati lenea la nesfarsit"
Halal sa-ti fie Ponto, urit sfirsit ai!