Mihai Voicu s-a întâlnit cu ambasadorul Norvegiei

F. A.
Comunicate de presă / 10 august 2012

Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Mihai Voicu, l-a primit astăzi pe Ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti, Øystein Hovdkinn, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul discuţiilor, au fost analizate stadiul şi evoluţia relaţiilor economice bilaterale, cei doi oficiali exprimându-şi încrederea în potenţialul de creştere al acestora, având în vedere exemplul de succes al investiţiilor norvegiene din domeniul construcţiilor navale şi cel alimentar din ţara noastră.

Partea română şi-a exprimat, în acest context, speranţa că acestea vor constitui modele de urmat şi pentru alţi investitori, contribuind la îmbunătăţirea imaginii mediului de afaceri românesc atât în Norvegia, cât şi alte ţări europene. Totodată, a prezentat partenerilor de dialog oportunitatea dezvoltării portului Constanţa, cu un potenţial important pentru dezvoltarea economică a regiunii, proiect în care expertiza norvegiană recunoscută în domeniul naval ar reprezenta un plus de valoare.

Diplomatul norvegian a reiterat, în cadrul discuţiilor de la Ministerul Economiei, interesul companiilor din ţara sa pentru sectorul surselor regenerabile de energie din România.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb