Aproximativ 17.000 de persoane, potrivit poliţiei, au manifestat ieri seară, în oraşul Salonic (nord), la apelul sindicatelor împotriva politicii de austeritate aplicate în Grecia în ultimii patru ani, arată AFP.
"Toţi împreună pentru a învinge austeritatea şi sărăcia", era scris pe principalul banner al sindicatelor din sectorul privat, GSEE, şi bugetar, Adedy.
Circa 4.500 de poliţişti au fost detaşaţi la Salonic, al doilea oraş ca mărime din Grecia, pentru asigurarea securităţii.
În paralel cu marşul de protest, un grup format din mai multe zeci de persoane au aruncat cu pietre şi sticle împotriva forţelor de ordine, care au ripostat făcând uz de gaze lacrimogene. Aproximativ 20 de persoane au fost reţinute, a informat poliţia.