MINEA (ROMALIMENTA): "Legea privind risipa alimentară este forţată şi aduce mai multe prejudicii decât avantaje"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2016

Legea privind risipa alimentară este forţată, are încă foarte multe lucruri neclare, este greu de aplicat şi aduce mai multe prejudicii decât avantaje, a declarat, ieri, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, ca reacţie la actul normativ adoptat marţi de Plenul Camerei Deputaţilor.

"Nu are nicio legătură cu risipa, îi atinge mai mult pe comercianţi care vor încerca să ia banii de la noi, dar când vrei să faci un lucru bun cu forţa asta îţi iese. În loc să ia Legea 150/2016 (care modifică şi completează Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare n.r.) să o modifice, să o facă aplicabilă, scot pe bandă tot felul de cretinisme. Din punctul meu de vedere legea cu risipa alimentară este forţată, greşită şi are încă foarte multe lucruri neclare. Este posibil, să aducă mai multe prejudicii decât avantaje", a precizat Minea, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, anumite prevederi din lege au probleme foarte mari, pentru că "apare ca o afacere" în contextul în care TVA este deductibil, dar în acelaşi timp se returnează 3% din valoare şi firmele care iau produsele pot ulterior să le vândă.

Şeful Romalimenta a adăugat: "Ne deranjează foarte mult faptul că apare ca o afacere în toată treaba asta. E deductibil TVA, este o chestie foarte corectă, dar în acelaşi timp se returnează 3% din valoare şi firmele care le iau pot să le vândă cu 25% mai scump. Păi, e donaţie sau e vânzare? De asemenea, trebuie să vorbim şi de cele trei zile înainte de expirare. Să lăsăm la o parte că sunt produse care au două-trei zile tot termenul de expirare, dar se poate ca cei care plătesc să fie procesatorii. Un al treilea lucru a fost că i-am rugat să nu se regăsească şi produsele de origine animală deoarece sunt foarte problematice. Recent, la banca de alimente, cum se cheamă în Franţa, a fost un caz major de salmoneloză. E foarte riscantă şi am înţeles că vor fi vândute şi în magazine specializate pentru oameni săraci. Mie mi se pare o chestie foarte ciudată. Va fi foarte greu de gestionat".

Acesta a precizat că deocamdată nu pot fi estimate costurile şi nici impactul social odată cu implementarea acestei legi.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege privind diminuarea risipei alimentare.

"În sensul prezentei legi, prin risipă alimentară se înţelege situaţia în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman din pricina degradării şi sunt distruse, conform legislaţiei în vigoare. Operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă măsuri de prevenire a risipei alimentare", prevede proiectul de lege.

Aceste măsuri, conform ierarhiei de prevenire a generării deşeurilor alimentare, sunt: măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea, ajungând până la consumatorul final, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare; măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, conform legislaţiei în vigoare; măsuri privind transferul alimentelor prin donare sau sponsorizare, pentru consumul uman, dar aflate aproape de expirarea datei - limită de consum, către entităţi, devenite operatori din sectorul agroalimentar, ca urmare a înregistrării la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu obligaţia respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de igienă, inclusiv cerinţele privind temperatura pe perioada depozitării şi transportului precum şi la etichetarea corespunzătoare.

Direcţionarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei - limită de consum, provenite din donaţii sau sponsorizări, se face către operatorii din sectorul agroalimentar prevăzuţi în lege, acestora fiindu-le interzisă comercializarea în orice mod a alimentelor către alţi operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final, prevede actul normativ.

La sfârşitul lunii septembrie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, declara că umplerea frigiderului cu produse alimentare şi expirarea acestora înainte de a fi consumate a devenit, din păcate, o obişnuinţă la români, recunoscând totodată că şi lui i s-a întâmplat acest lucru. În acest context, ministrul a subliniat că românii trebuie să îşi schimbe comportamentul alimentar.

Potrivit şefului de la Agricultură, în ţările vestice există asociaţii care se ocupă de redistribuirea alimentelor aflate în apropierea termenului de expirare, la preţuri modice, pentru populaţia defavorizată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb