Ministerul de Turism al Egiptului a anunţat continuarea sistemului de sprijin a zborurilor charter spre Egipt până la 31 octombrie 2014, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Astfel, pentru zborurile cu durată mai mică de 4 ore cu grad de ocupare între 65% - 84% fiecare loc liber va fi compensat cu 1395 lire egiptene (aproximativ 145 Euro). De asemenea, pentru zborurile cu un grad de ocupare între 85%-94% fiecare loc liber va fi compensat cu 1674 lire egiptene (aproximativ 172 Euro).
Pentru zborurile cu durată mai mare de 4 ore cu grad de ocupare între 65% - 84% fiecare loc liber va fi compensat cu 1674 de lire egiptene (aproximativ 172 Euro). De asemenea, zborurile cu un grad de ocupare între 85%- 94% fiecare loc liber va fi compensat cu 1860 de lire egiptene (aproximativ 202 Euro).
Pentru zborurile către Taba, Luxor, Aswan şi Abu Simbel, gradul de ocupare minim compensat va fi de 50% în loc de 65%.
Costul vizei de turism necesară intrării în Egipt a fost supusă unei schimbări. Astfel, începând cu data de 1 mai 2014, costul vizei este de 25 de dolari (aproximativ 18 Euro) în loc de 15 dolari. Acest cost se aplică tuturor statelor europene.
"Chiar dacă a fost înregistrată o creştere de preţ, viza către ţara faraonilor rămâne una dintre cele mai ieftine din lume", se mai arată în comunicat.