Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a iniţiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor mici din locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Comunicatul precizează că proiectul se află în consultare publică şi are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriaşii ANL ca fiind mari, în condiţiile în care "Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii" se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse.
Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăşi 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Nivelul maxim al chiriei nu poate depăşi 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată.
De asemenea, nivelul maxim al chiriei nu poate depăşi 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.