Ministerul Economiei a votat în AGA Hidroelectrica împotriva listării acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), iar o decizie va fi luată imediat după aprobarea de către Guvern a strategiei de privatizare a companiei, potrivit unui comunicat transmis, ieri, Bursei de Fondul Proprietatea.
În comunicat se spune că reprezentanţii statului au votat împotrivă întrucât odonanţa guvernului privind înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica este încă în vigoare. Un alt motiv este implicarea companiei în litigii privind înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica cu Fondul Proprietatea şi sindicate, şi care se află încă pe rolul instanţelor de judecată.
"Având în vedere prevederile Scrisorii de Intenţie a Fondului Monetar Internaţional, reprezentanţii Statului Român au solicitat Consiliului de Administraţie elaborarea unei evaluări şi întocmirea unui studiu de oportunitate în privinţa listării Hidroelectrica, pe care să le prezinte acţionarilor societăţii. Listarea Hidroelectrica va fi introdusă pe agenda următoarei adunări generale extraordinare a acţionarilor, imediat ce Guvernul României va aproba strategia de privatizare", se arată în comunicatul FP.
1. Boala lunga
(mesaj trimis de Mihai G în data de 28.09.2011, 12:09)
Ministrul economiei, ar trebui sa aive curajul sa spuna ca nu poate inlocui hotii care stau pe scaunele hidroelectrica, ca are obligatii dupa ce a primit spaga. Gogorita cu importanta strategica sa o spuna l;u mutu.Aici strategic este spaga la care se murdareste si ministrul de stazi. Pacat ca Boc nu a mirosit rahatul din acest minister. Remanierea singura solutie Dle Boc