Ministrul Economiei Ion Ariton a primit o scrisoare de intenţie din partea companiei BKB Co. Ltd.din Republica Korea, în calitate de lider al Consorţiului Korea Nuclear, semnată de preşedintele companiei, Chung Si Woo, informează ministerul, potrivit HotNews.ro.
În cadrul scrisorii, compania îşi declară intenţia fermă de a achiziţiona acţiuni ale companiei EnergoNuclear SA, care dezvoltă proiectul Reactoarelor nucleare 3 şi 4 Cernavodă.
Consorţiul Korea Nuclear intenţionează să efectueze, în perioada următoare o vizită în România pentru discuţii tehnice cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi cu compania EnergoNuclear, în vederea materializării intenţiilor sale.