Ministerul Educaţiei: În nici un moment, nu s-a decis desfiinţarea claselor din învăţământul liceal

F.A.
Politică / 25 iulie 2013

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) precizează că, anual, cifra de şcolarizare, adoptată prin Hotărâre de Guvern, este mai mare decât locurile care urmează să fie ocupate de către generaţiile de şcolari, conform unui comunicat de presă.

"Această diferenţă este necesară pentru a putea asigura capacitatea de absorbţie în sistemul de învăţământ preuniversitar românesc şi a acelor elevi care nu se află în evidenţele unităţilor de învăţământ, ca de pildă elevii români sau străini aflaţi, până la momentul începerii cursurilor sau după acest moment, în afara României. Precizăm că cifra de şcolarizare se realizează pe baza necesarului transmis de către fiecare inspectorat şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Aceste informaţii sunt colectate în urma recensământului populaţiei şcolare, a datelor INS şi a elevilor aflaţi în evidenţa unităţilor de învăţământ preuniversitar", a menţionat MEN.

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că, în nici un moment, nu a decis desfiinţarea claselor din învăţământul liceal. Numărul de clase se realizează conform numărului de elevi integraţi în sistem, cu rezerve pentru aceia care doresc inserţia, după momentul începerii anului şcolar 2013-2014, se mai arată în comunicat.

Pentru anul şcolar 2013-2014, Guvernul României a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, alocarea unui număr de 210.000 de locuri pentru tot tronsonul învăţământului preuniversitar - preşcolar, primar, gimnazial, liceal, iar în preuniversitar sunt înregistraţi 145.932 elevi, acest număr nefiind însă final, potrivit MEN.

Între 75 şi 115 clase de a IX-a ar putea fi desfiinţate din toamnă, prin neocuparea locurilor, iar până la 150 de norme vor fi reduse, profesorii care ar putea fi afectaţi de diminuarea numărului de clase fiind de la disciplinele tehnologice, a declarat anterior, tot astăzi, inspectorul general şcolar al Capitalei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dacă, teoretic, ar fi 100 de absolvenți și 50 de locuri la Sava și 50 la Metrologie, cum s-ar ocupa (oare?)

    Dar dacă, tot teoretic, ar fi 100 de absolvenți, 85 de locuri la Sava și 50 la Metrologie, UNDE nu s-ar ocupa locurile? 

    Tendința, dovedită de cifre, contrazice întrutotul afirmațiile MEN, și singura lor scuză față de ipoteza relei credințe este cea a neștiinței: 

    2011 212180 locuri pentru 193894 absolventi. 

    Raman neocupate 20397 locuri (9,61%) 

    2012 179726 locuri pentru 150725 absolventi. 

    Raman neocupate 29506 locuri (16,41%) 

    2013 183371 locuri pentru 145896 absolventi. 

    Raman neocupate 37975 locuri (20,71%). 

    9% - 16% - 21%, ce dovedește tendința aceasta. Ce dovedește faptul că în 2013, la mai puțini absolvenți s-au aprobat mai miulte locuri. 

    Unde credea MEN că vor rămâne acele 21% locuri neocupate. Uniform pete tot, 21% la Sava și 21% la Metrologic. Sava s-a ocupat 100%, Metrologic-ul are 3 clase din 5. Alte colegii tehnice n-au nici atât. 

    Exact aceeași schemă s-a folosit în ultimul an al lui Funeriu și anul următor (locuri la liceu egale cu număru de absolvenți, SAM-ul a rămas neocupat și apoi s-a desființat) 

    Repetăm? Politica de stat este eliminarea finală a elevilor și profesorilor din liceele tehnice (proaspăt renovate și reutilate din fonduri euorpene și BM, tocmai bune de dat cu clădiri, terenuri sportive, săli, ateliere, cămnine, cantine .... marilor carnivori imobiliari? 

    1. evident, prin absolvenți se înțelege absolveni de clasa a VIII-a. Locurile sunt cele oferite pentru clasa a IX-a liceu, prin procedura admiterii computerizate (orice absolvent are acces la orice loc dorit, în ordinea descrescătoare a mediilor - cu nota 1 la matematică poți opta și ajunge la matemqatică informatică, dacă prima ta opțiune la care mai sunt locuri libere este aceasta. Elevii pun ca opțiuni orice vor ei, sau părinții lor, pot exprima orice opțiuni, inclusiv toate, contează doar ordinea lor)

      La o aproximatiă egalitate între numărul de absolvenți și numărul de locuri, se ocupă toate, doar că -datorită mentalităților în vigoare, întreținute și de continua obsesie a MEN pentru olimpiade și "olimpiadști", se tinde ca elevii să tindă cu prioritate către secțiile teoretice, indiferent de capacitatea lor reală de a face față la acestea, și mai puțin către secțiile tehnologice, chiar și în contradicție cu potențialul multor elevi de-a deveni buni meseriași... 

      La 21% locuri în plus, este foarte clar că liceele care au tradiția formării de tehnicieni fie nu vor avea elevi la clasa a IX-a, fie vor avea puțini și cu note în 5-8 foarte coborâte. 

      CEEA CE NU ESTE CORECT, este faptul că MEN, prin politica aceasta, folosește incorect bani care nu sunt ai săi, ci vin tocmai din sfera producției. Grosul fondurilor pe care -iată- MEN îi distribuie către crearea de "olimpiadiști", care doar vor pleca apoi din țară, fără a mai returna prea mult din ceea ce li s-a dat, vin tocmai din sfera producției, din taxele și impozitele plătite de angajatori și firmele care ar trebui -în schimb- să primească cei mai buni absolvenți, gata gregătiți, nu cei care pe ruta "olimpiadiștilor" nu au făcut față și -în final- ajung tot la angajatori, dar nepregătiți nici profesional, nici psihic pentru lucrul în producție. 

      De ce este lăsat MEN, mai precis, câțiva angajați ai MEN, să dispună în felul acesta de banii învățământului? 

      Situația țării s-ar înrăutăți oare dacă am avea de zece ori mai puține fonduri pentru "matematică informatică" (ai cărui absolvenți oricum nu au umplut rafturile magazinelor cu software românesc, asta este foarte vizibil) și s-ar acorda cu prioritate pentru a crea tehnicieni care să fie productivi imediat după terminarea liceului, fără alte cheltuieli din partea angajatorilor? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb