Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează, în perioada 6 - 20 februarie 2018, o consultare prin intermediul unui chestionar online privind proiectele de plan-cadru pentru învăţământul liceal.
Cadrele didactice, specialiştii, părinţii, elevii şi reprezentanţii organizaţiilor sunt chemaţi să explice dacă este oportună modificarea planurilor-cadru, dacă un trunchi comun obligatoriu ar avea mai multe beneficii în pregătirea elevilor şi care sunt aspectele care ar trebui îmbunătăţite, potrivit News.ro.
Potrivit MEN, procesul de consultare vizează obţinerea unui feedback relevant din partea cadrelor didactice, inspectorilor şcolari şi a altor categorii de specialişti interesaţi.
Pentru a colecta sugestiile, opiniile sau comentariile pe acest subiect, este recomandată parcurgerea, în prealabil, a celor 3 propuneri de plan-cadru supuse dezbaterii, precum şi a profilului de formare al absolventului de liceu. Suplimentar, pe lângă răspunsurile propriu-zise, pot fi făcute, dacă este cazul, observaţii şi propuneri în spaţiile special dedicate.
"Menţionăm că scopul acestei consultări publice nu vizează strict alegerea uneia dintre cele 3 variante propuse spre dezbatere, ci găsirea unei soluţii optime", precizează reprezentanţii MEN.
Chestionarul nu solicită date cu caracter personal, iar răspunsurile sunt confidenţiale şi vor fi utilizate doar în scopul consultării.
Participanţii trebuie să precizeze dacă sunt cadre dicactice, părinţi, specialişti în educaţie sau reprezentanţii unor organizaţii, din ce mediu provin, dar şi dacă au studiat cele trei variante de plan-cadru supuse dezbaterii publice.