MINISTERUL ENERGIEI A AUTORIZAT PRIMA PLATĂ DIN PNI  Complexul Oltenia primeşte 6,2 milioane de lei

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 decembrie 2017

Ministerul Energiei a autorizat plata primei cereri de rambursare prin Planul Naţional de Investiţii (PNI), de la înfiinţarea acestuia, în 2013, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Suma, în valoare de 6,2 milioane de lei, va fi plătită către Complexul Energetic Oltenia în calitate de beneficiar. Această plată va fi făcută în baza unui contract de finanţare încheiat între cele două entităţi în luna august 2016.

Contractul vizează acordarea unei finanţări nerambursabile pentru un proiect în valoare totală de 381,5 milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea blocului 4 de 330 MW de la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CE Oltenia.

"Este prima plată prin PNI de la înfiinţarea acestuia în 2013. Cred că este un moment important şi un semnal puternic în ceea ce priveşte angajamentele pe care ni le-am asumat faţă de producătorii de energie electrică din România şi, până la urmă, faţă de consumatorii de electricitate. La preluarea mandatului, PNI era blocat, aşa cum, din păcate, a fost încă de la înfiinţarea sa. Iată că eforturile noastre din acest an au dat rezultate, astfel că astăzi putem anunţa efectuarea primei plăţi către CE Oltenia, una dintre companiile vitale pentru sectorul energetic românesc. Este adevărat că producătorul de energie CE Oltenia a depus mai multe cereri de rambursare, dar, aşa cum am anunţat la sfârşitul lunii noiembrie, CE Oltenia va primi aceste fonduri în tranşe. În funcţie de analiza documentelor transmise de CE Oltenia, vor urma şi alte plăţi către companie", a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, citat în comunicat.

Suma maximă aferentă acestei investiţii pe care o poate acorda Ministerul Energiei, în calitate de autoritate finanţatoare, potrivit prevederilor legale, este de 61,3 milioane de lei.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb