Ministerul Energiei va aloca 11,4 milioane de lei pentru exproprieri în perimetrul minier Roşia de Jiu

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 iulie 2017

Ministerul Energiei a iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern care prevede alocarea a 11,4 milioane de lei pentru exproprierea terenurilor necesare pentru extinderea lucrărilor de exploatare a lignitului în perimetrul minier Roşia de Jiu din judeţul Gorj. Proiectul prevede acordarea sumei de 11.469.040 lei, pentru un număr de imobile cu o suprafaţă totală de 139,7871 hectare.

"Sumele individuale se virează de către Ministerul Energiei, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. la dispoziţia proprietarilor de imobile (...), în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii", se arată în proiectul de act normativ, citat de Agerpres.

Iniţiatorii explică, în nota de fundamentare, că achiziţia terenurilor din perimetrul minier se desfăşoară cu mari dificultăţi, întrucât proprietarii au pretenţii financiare exagerate sau refuză înstrăinarea proprietăţii. De asemenea, probleme deosebite sunt generate de lipsa actelor de proprietate şi de litigiile dintre moştenitori privind succesiunea asupra bunurilor deţinute în comun.

În aceste condiţii, se înregistrează frecvente staţionări ale utilajelor, manevre repetate pentru schimbarea fronturilor de lucru şi modificări ale circuitelor de transport, care influenţează negativ nivelul producţiei de cărbune şi determină creşterea costurilor de producţie.

"Activitatea de exploatare a zăcămintelor de lignit este o activitate deosebit de complexă care se desfăşoară pe suprafeţe mari de teren, proprietate privată a cetăţenilor, proprietate publică şi privată a statului aflată în administrare, fapt pentru care operatorul economic implicat în exploatarea zăcământului de lignit întâmpină greutăţi în preluarea terenurilor necesare execuţiei lucrărilor miniere, iar parcurgerea procedurilor de obţinere a acestor terenuri produce întârzieri majore în derularea execuţiei lucrărilor şi pregătirii fronturilor de lucru, implică costuri foarte mari care au ca rezultat creşterea preţului tonei de lignit şi imposibilitatea asigurării cantităţii de lignit necesară producerii energiei electrice", se mai arată în nota explicativă.

Reprezentanţii ministerului explică faptul că este necesară urgentarea procedurilor de expropriere, pentru a fi pusă în practică strategia industriei miniere a ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb