Ministerul Finanţelor a anunţat că, din 10 septembrie, companiile pot depune cereri de finanţare prin schema de ajutor de stat 807/2014.
"Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, din Bd. Libertăţii nr. 16, sector 5, Bucureşti, menţionându-se pe plic: "Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014"", se arată în comunicat.
Bugetul alocat schemei în anul 2018 pentru emiterea de acorduri pentru finanţare cu plată în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei, relatează News.ro.
"Bugetul de 614 milioane de lei reprezintă prima alocare bugetară din anul 2018 din bugetul schemei de ajutor de stat neutilizat până în anul 2018 în valoare de 1,8 miliarde lei", se arată în comunicat.
Ministerul a anunţat că cererile de acord pentru finanţare se analizează şi se soluţionează în ordinea înregistrării şi în limita creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale, potrivit surselor citate.
"Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul său, săptămânal, lista cererilor de acord pentru finanţare depuse şi stadiul analizei acestora (în analiză, s-a emis acord, s-a emis scrisoare de respingere, în aşteptare, după caz)", se arată în comunicat.
"Pentru cererile de acord pentru finanţare, aflate iniţial în aşteptare, termenele de analiză/soluţionare prevăzute de actul normativ vor curge de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a listei săptămânale a cererilor depuse", se mai arată în comunicat.
Cererile de acord pentru finanţare nesoluţionate până la data epuizării creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale se restituie firmelor.