Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice va lansa o licitaţie publică pentru a achiziţiona un autoturism electric, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Prin acest demers se urmăreşte implementarea în activitatea de zi cu zi a proiectelor, programelor, acordurilor şi protocoalelor încheiate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice care au drept unic scop protejarea mediului înconjurător şi realizarea unei dezvoltări durabile şi sustenabile a economiei ţării noastre.
"Criteriul de atribuire a contractului va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe seama unui sistem de factori de evaluare ce au la bază raportul cost/calitate, din punct de vedere tehnic urmărindu-se achiziţionarea unui autoturism care să ofere o autonomie de deplasare cât mai ridicată, precum şi un interval de încărcare al acumulatorului cât mai redus", se mai arată în comunicat.
Achiziţionarea autoturismului se va efectua prin intermediul "Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional".