Ministerul Mediului: România nu va depozita deşeuri aduse din Italia

George Forcoş
Miscellanea #Mediu / 27 mai 2016

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) nu a primit nicio înştiinţare/notificare din partea ECO SUD sau a autorităţilor competente din Italia, cu privire la pretinsa intenţie a societăţii de a aduce pe teritoriul ţării noastre deşeuri din Italia, conform unui comunicat al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor (MMAP).

"Ca urmare a informaţiilor vehiculate în media românească şi cea italiană privind un posibil transfer de deşeuri municipale din Regiunea Campania (Italia) spre România, Ministerul Mediului face următoarele precizări: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nu a primit nicio înştiinţare sau notificare din partea Eco Sud sau a autorităţilor competente din Italia, cu privire la pretinsa intenţie a societăţii de a aduce pe teritoriul ţării noastre deşeuri din Italia. Conform normelor europene privind transferul intra-comunitar de deşeuri pentru eliminarea acestora (Regulamentul 1013/2006), un astfel de transport poate fi realizat doar după ce expeditorul notifică autorităţile din ţara destinatară şi obţine un acord preliminar scris în acest sens", se arată în comunicatul MMAP.

Conform sursei citate, dacă ţara noastră ar primi o astfel de notificare, aceasta ar fi automat refuzată, întrucât introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora este interzisă conform legii, prin OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, art. 32.

Totodată, Ministerul Mediului menţionează că este desfăşurat încă de săptămâna trecută un amplu control la toate punctele ECO SUD din ţară, urmare a sesizărilor pe această temă. Pentru a preveni o eventuală disimulare a cantităţilor de deşeuri municipale în orice formă de deşeu valorificabil (ex. valorificarea prin coincinerarea în fabrici de ciment), GNM a solicitat Direcţiei Generale a Vămilor să monitorizeze atent la toate punctele vamale orice transfer sau import de deşeuri în România.

Potrivit unei ştiri apărută în publicaţia "Gazeta Românească" din Italia, preluată de media din ţara noastră şi de Guvernul României, sute de mii de tone de deşeuri ar fi urmat să plece din Italia către gropile de gunoi din România pentru depozitare. Conform comunicatului MMAP ştirea este falsă: "ANPM nu a primit o notificare pentru un astfel de transport şi niciun transport de deşeuri nu poate intra pe teritoriul României fără să transmită, în prealabil, o astfel de notificare către ANPM, instituţie care emite acordul de transport."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb