Ca urmare a informării meteorologice a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru perioada 12-14 august, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a solicitat Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planurilor de măsuri, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate să poată fi reduse, potrivit unui comunicat emis de Minister.
"ANM a informat marţi că vremea va fi călduroasă, caniculară, iar în zonele de câmpie şi de podiş vor fi atinse temperaturi între 35 şi 37 grade. De asemenea, indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Ministerul Sănătăţii (MS) solicită serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere", potrivit sursei citate.
De asemenea, MS cere intensificarea acţiunilor de colaborare a direcţiilor de sănătate publică cu autorităţile administraţiei publice locale în stabilirea locurilor de amplasare a punctelor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă şi distribuire a apei potabile, stabilirea modului de informare-colaborare în vederea operativităţii acestei activităţi în perioadele de caniculă.
Potrivit sursei citate, DSP-urile trebuie să verifice condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare, asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare.
"Se vor verifica condiţiile igienico-sanitare, de cazare şi alimentaţie din unităţile cu profil alimentar (depozitarea, prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare)" susţine MS, care adaugă că va fi vizat şi controlul medical periodic al persoanelor angajate în aceste unităţi.
În ceea ce priveşte populaţia, Ministerul Sănătăţii recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
Conform comunicatului de astăzi al MS, în perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 - 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 - 20 de minute.
Medicii sfătuiesc să se consume, în fiecare zi, cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Potrivit acestora, o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
În această perioadă, medicii recomandă consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile.
Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Dacă este absolut necesară expunerea la soare între orele amiezii, trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise.
Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.
În cazul copiilor aflaţi în tabără, medicii recomandă ca alimentele să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete, iar însoţitorii să aibă grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor. În timpul zilei, copiii vor fi supravegheaţi, iar locurile de joacă trebuie amplasate la umbră.
De asemenea, scăldatul, acolo unde este cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoţitorului.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii recomandă agenţilor economici să îşi readapteze programul de lucru în zilele cu temperaturi ridicate, astfel încât să protejeze sănătatea angajaţilor.
Conform sursei citate, aceştia au obligaţia de a asigura apa, câte 2-4 litri/persoană/schimb, şi de a asigura echipamentul individual de protecţie şi duşuri.