Miniştrii de externe ai statelor din Uniunea Europeană analizează astăzi, la Luxemburg, modalităţile de limitare a fluxurilor migratorii prin cooperare cu ţările nord-africane, cu un accent pe combaterea traficului ilegal şi prevenirea deceselor în rândul migranţilor care încearcă să ajungă în Europa prin traversarea Mediteranei, transmite dpa.
În acest an aproximativ 88.000 de persoane au ajuns în Europa prin trecerea Mării Mediterane, în scădere cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.
Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, şi directorul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Antonio Vitorino, vor lua parte la reuniunea de la Luxemburg, în care va fi abordată şi situaţia din Libia, important punct de plecare pentru migranţi.
Uniunea Europeană încearcă să obţină mai mult sprijin din partea statelor din Africa de Nord, unde se află majoritatea punctelor de plecare ale ambarcaţiunilor cu migranţi. În luna iunie, liderii statelor UE au susţinut ideea creării unor centre de debarcare în nordul Africii pentru migranţii salvaţi pe mare. Nicio ţară africană nu s-a oferit să găzduiască astfel de centre, deşi Egiptul şi Marocul au fost menţionate ca posibili parteneri.